Parlamentul României
LEGE Nr. 448 Republicată*)
din 6 decembrie 2006
privind protecţia şi promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap
Publicată în: Baza de date "EUROLEX"
*) Notă:
Text realizat la G&G CONSULTING, Departamentul juridic.
Cuprinde modificările prevăzute în:
H.G. Nr. 10/09.01.2008 Publicată în M.Of. Nr. 20/10.01.2008
**) Republicată în temeiul art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
14/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind
protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19
martie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 275/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 700 din 17 octombrie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 448/2006 privind protecţia
şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a fost publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006
şi a mai fost modificată prin Legea nr. 241/2007 pentru abrogarea
unor reglementări prin care sunt acordate scutiri sau exonerări de la
plata taxelor vamale ale unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 496 din 24 iulie 2007.
Cap. I
Dispoziţii generale,
definiţii şi principii
Art. 1 - Prezenta lege
reglementează drepturile şi obligaţiile persoanelor cu handicap
acordate în scopul integrării şi incluziunii sociale a acestora.
Art. 2 - (1) Persoanele
cu handicap, în înţelesul prezentei legi, sunt acele persoane
cărora, datorită unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale,
le lipsesc abilităţile de a desfăşura în mod normal
activităţi cotidiene, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul
recuperării, integrării şi incluziunii sociale.
(2) De dispoziţiile prezentei legi
beneficiază copiii şi adulţii cu handicap, cetăţeni
români, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au,
conform legii, domiciliul ori reşedinţa în România.
Art. 3 - Protecţia
şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au la bază
următoarele principii:
a) respectarea drepturilor şi a
libertăţilor fundamentale ale omului;
b) prevenirea şi combaterea discriminării;
c) egalizarea şanselor;
d) egalitatea de tratament în ceea ce priveşte
încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă;
e) solidaritatea socială;
f) responsabilizarea comunităţii;
g) subsidiaritatea;
h) adaptarea societăţii la
persoana cu handicap;
i) interesul persoanei cu handicap;
j) abordarea integrată;
k) parteneriatul;
l) libertatea opţiunii şi
controlul sau decizia asupra propriei vieţi, a serviciilor şi
formelor de suport de care beneficiază;
m) abordarea centrată pe persoană
în furnizarea de servicii;
n) protecţie împotriva neglijării
şi abuzului;
o) alegerea alternativei celei mai
puţin restrictive în determinarea sprijinului şi asistenţei
necesare;
p) integrarea şi incluziunea
socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi şi obligaţii
egale ca toţi ceilalţi membri ai societăţii.
Art. 4 - Autorităţile publice, furnizorii de servicii
sociale, reprezentanţii societăţii civile, precum şi
persoanele fizice şi juridice responsabile de aplicarea prezentei legi au
obligaţia să promoveze, să respecte şi să garanteze
drepturile persoanei cu handicap, stabilite în concordanţă cu
prevederile Cartei sociale europene revizuite,
adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr.
74/1999, precum şi cu celelalte acte interne şi internaţionale
în materie la care România este parte.
Art. 5 - În înţelesul
prezentei legi, termenii şi expresiile folosite au următoarele
semnificaţii:
1. acces neîngrădit al persoanei cu
handicap - accesul fără limitări sau restricţii la
mediul fizic, informaţional şi comunicaţional;
2. accesibilitate - ansamblul de
măsuri şi lucrări de adaptare a mediului fizic, precum şi a
mediului informaţional şi comunicaţional conform nevoilor
persoanelor cu handicap, factor esenţial de exercitare a drepturilor
şi de îndeplinire a obligaţiilor persoanelor cu handicap în
societate;
3. adaptare - procesul de
transformare a mediului fizic şi informaţional, a produselor sau
sistemelor, pentru a le face disponibile şi persoanelor cu handicap;
4. adaptare rezonabilă la locul de muncă -
totalitatea modificărilor făcute de angajator pentru a facilita
exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap; presupune
modificarea programului de lucru, achiziţionarea de echipament,
dispozitive şi tehnologii asistive şi alte măsuri asemenea;
5. angajare
asistată - opţiunea de angajare care facilitează munca în
locuri de muncă obişnuite de pe piaţa competitivă a muncii
şi care presupune oferirea de sprijin în căutarea locului de
muncă şi la locul de muncă, transport, tehnologii
ajutătoare, instruire, specializare;
6. asistent personal al persoanei cu
handicap grav - persoana care supraveghează, acordă
asistenţă şi îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav,
pe baza planului de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului
individual de servicii al persoanei adulte cu handicap;
7. asistent personal profesionist -
persoana fizică atestată care asigură la domiciliul său
îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav sau accentuat,
aflat în condiţiile precizate de lege;
8. asistenţă vie - include
asistenţa animală, ca de exemplu, câinele-ghid;
9. atelier protejat - spaţiul
adaptat nevoilor persoanelor cu handicap, unde acestea
desfăşoară activităţi de formare, dezvoltare şi
perfecţionare a abilităţilor; poate funcţiona în
locaţii din comunitate, în centre de zi, în centre rezidenţiale
şi în unităţi de învăţământ speciale;
10. bugetul personal complementar -
stabileşte limitele cheltuielilor personale din cursul unei luni, în
funcţie de gradul de handicap, pentru plata taxei de abonament radio/TV, a
abonamentului telefonic cu impulsuri incluse şi a taxei pentru abonamentul
la curentul electric;
11. căi şi mijloace de acces -
elementele prin care se asigură accesul în clădirile publice şi
care asigură posibilitatea deplasării persoanelor cu handicap în
interiorul clădirii;
12. cerinţe educative speciale -
necesităţile educaţionale suplimentare, complementare
obiectivelor generale ale educaţiei adaptate particularităţilor
individuale şi celor caracteristice unei anumite deficienţe sau
tulburări/dificultăţi de învăţare, precum şi o
asistenţă complexă de tip medical, social etc.;
13. clădiri de utilitate
publică - clădirile aparţinând instituţiilor publice
şi private care oferă populaţiei diferite tipuri de servicii;
14. comisie de evaluare a persoanelor
adulte cu handicap - organul de specialitate fără personalitate
juridică în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor
locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale cărei atribuţii
principale sunt stabilite prin prezenta lege;
15. contractare - procedura de
finanţare/cofinanţare de către autorităţile
administraţiei publice locale a serviciilor sociale publice realizate de
furnizorii privaţi de servicii sociale, acreditaţi în condiţiile
legii;
16. dizabilitate - termenul generic
pentru afectări/deficienţe, limitări de activitate şi
restricţii de participare, definite conform Clasificării
internaţionale a funcţionării, dizabilităţii şi
sănătăţii, adoptată şi aprobată de Organizaţia
Mondială a Sănătăţii, şi care relevă
aspectul negativ al interacţiunii individ-context;
17. egalizarea şanselor -
procesul prin care diferitele structuri sociale şi de mediu,
infrastructura, serviciile, activităţile informative sau documentare
devin disponibile şi persoanelor cu handicap;
18. incluziune socială - setul
de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile
protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii,
educaţiei, sănătăţii, informării şi
comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei
şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale;
19. indemnizaţie lunară -
prestaţia socială lunară reprezentând sume de bani acordate
persoanelor cu handicap de natură să faciliteze egalizarea de
şanse, asigurarea unei vieţi autonome şi favorizarea incluziunii
lor sociale;
20. integrare socială -
procesul de interacţiune dintre individ sau grup şi mediul social,
prin intermediul căruia se realizează un echilibru funcţional al
părţilor;
21. însoţitor - persoana care
acompaniază persoana cu handicap şi care beneficiază de drepturi
în condiţiile prevăzute de lege;
22. loc de muncă protejat -
spaţiul aferent activităţii persoanei cu handicap, adaptat
nevoilor acesteia, care include cel puţin locul de muncă,
echipamentul, toaleta şi căile de acces;
23. manager de caz - membrul echipei
pluridisciplinare care coordonează, monitorizează şi
evaluează îndeplinirea planului individual de servicii, precum şi
măsurile luate în legătură cu adultul cu handicap;
24. plan individual de servicii -
documentul care fixează obiective pe termen scurt, mediu şi lung,
precizând modalităţile de intervenţie şi sprijin pentru
adulţii cu handicap, prin care se realizează activităţile
şi serviciile precizate în programul individual de reabilitare şi
integrare socială;
25. program individual de reabilitare
şi integrare socială - documentul elaborat de comisia de evaluare
a persoanelor adulte cu handicap, în care sunt precizate activităţile
şi serviciile de care adultul cu handicap are nevoie în procesul de
integrare socială;
26. reprezentant legal -
părintele sau persoana desemnată, potrivit legii, să exercite
drepturile şi să îndeplinească obligaţiile faţă
de persoana cu handicap;
27. şanse egale - rezultatul
procesului de egalizare a şanselor, prin care diferitele structuri ale
societăţii şi mediului sunt accesibile tuturor, inclusiv
persoanelor cu handicap;
28. tehnologie asistivă şi de
acces - tehnologia care asigură accesul cu şanse egale al
persoanelor cu handicap la mediul fizic, informaţional şi
comunicaţional;
29. unitate protejată
autorizată - operatorul economic de drept public sau privat, cu
gestiune proprie, în cadrul căruia cel puţin 30% din numărul
total de angajaţi cu contract individual de muncă sunt persoane cu
handicap.
Cap. II
Drepturile persoanelor cu handicap
Art. 6 - Persoanele cu handicap beneficiază de drepturi la:
a) ocrotirea sănătăţii
- prevenire, tratament şi recuperare;
b) educaţie şi formare
profesională;
c) ocuparea şi adaptarea locului de
muncă, orientare şi reconversie profesională;
d) asistenţă socială,
respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale;
e) locuinţă, amenajarea mediului
de viaţă personal ambiant, transport, acces la mediul fizic,
informaţional şi comunicaţional;
f) petrecerea timpului liber, acces la
cultură, sport, turism;
g) asistenţă juridică;
h) facilităţi fiscale;
i) evaluare şi reevaluare prin
examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de către membrii
comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani.
Art. 7 - (1) Promovarea
şi respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal,
autorităţilor administraţiei publice locale unde îşi are
domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap şi, în subsidiar,
respectiv complementar, autorităţilor administraţiei publice
centrale, societăţii civile şi familiei sau reprezentantului
legal al persoanei cu handicap.
(2) În baza principiului egalizării
şanselor, autorităţile publice competente au obligaţia
să asigure resursele financiare necesare şi să ia măsuri
specifice pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces nemijlocit
şi neîngrădit la servicii.
Art. 8 - (1) Autoritatea
Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi celelalte
autorităţi publice centrale şi locale au obligaţia să
asigure, potrivit prezentei legi, condiţiile necesare pentru integrarea
şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap.
(2) Autoritatea Naţională pentru
Persoanele cu Handicap elaborează politici şi asigură
monitorizarea şi controlul respectării drepturilor persoanelor cu
handicap.
(3) În vederea realizării dispoziţiilor
prevăzute la alin. (2), Autoritatea Naţională pentru Persoanele
cu Handicap poate încheia parteneriate cu organizaţii neguvernamentale ale
persoanelor cu handicap, care reprezintă interesele acestora sau care
desfăşoară activităţi în domeniul promovării
şi apărării drepturilor omului.
Secţiunea 1
Sănătate şi
recuperare
Art. 9 - (1) Pentru
protecţia sănătăţii fizice şi mentale a
persoanelor cu handicap, autorităţile publice au obligaţia
să ia următoarele măsuri specifice:
a) să includă nevoile persoanelor
cu handicap şi ale familiilor acestora în toate politicile, strategiile
şi programele de dezvoltare regională, judeţeană sau
locală, precum şi în programele guvernamentale de ocrotire a
sănătăţii;
b) să creeze condiţii de disponibilitate,
respectiv de transport, infrastructură, reţele de comunicare, a
serviciilor medicale şi sociomedicale;
c) să înfiinţeze şi să
susţină centre de reabilitare specializate pe tipuri de handicap;
d) să creeze condiţii pentru
asigurarea tehnologiei asistive şi de acces;
e) să dezvolte programe de prevenire a
apariţiei handicapului;
f) să sprijine accesul la tratamentul
balnear şi de recuperare;
g) să includă şi să
recunoască sportul ca mijloc de recuperare, dezvoltând programe specifice.
(2) Persoanele cu handicap, familiile
acestora sau reprezentanţii lor legali au dreptul la toate
informaţiile referitoare la diagnosticul medical şi de recuperare/reabilitare,
la serviciile şi programele disponibile, în toate stadiile acestora,
precum şi la drepturile şi obligaţiile în domeniu.
Art. 10 - Persoanele cu handicap beneficiază de
asistenţă medicală gratuită, inclusiv de medicamente
gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul
spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de
sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru.
Art. 11 - (1) În vederea asigurării asistenţei de
recuperare/reabilitare, persoanele cu handicap au dreptul la:
a) dispozitive medicale gratuite în
ambulatoriu, conform listei şi în condiţiile prevăzute în
Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei
medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate
şi a normelor sale de aplicare;
b) servicii gratuite de cazare şi
masă şi pentru însoţitorul copilului cu handicap grav sau
accentuat ori al adultului cu handicap grav sau accentuat în
unităţile sanitare cu paturi, sanatorii şi staţiuni
balneare, la recomandarea medicului de familie ori a medicului specialist,
asigurate de la Fondul naţional unic de asigurări sociale de
sănătate, conform Contractului-cadru privind condiţiile
acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări
sociale de sănătate;
c) un bilet gratuit de tratament balnear,
în cursul unui an, pe baza programului individual de reabilitare şi
integrare socială şi a recomandării medicului de familie sau a
medicului specialist.
(2) În termen de maximum 30 de zile de la
data depunerii documentaţiei de către persoana cu handicap sau
reprezentantul legal al acesteia, casele de asigurări de
sănătate au obligaţia să emită decizia ori aprobarea
de plată pentru fiecare dispozitiv medical sau tip de dispozitiv medical
acordat persoanelor cu handicap.
(3) Contravaloarea preţului de
referinţă pentru produsele prevăzute la alin. (1) lit. a) se
suportă integral din Fondul naţional unic de asigurări sociale
de sănătate, prin casa de asigurări de sănătate de
care aparţine asiguratul.
(4) Numărul biletelor de tratament
balnear gratuit care se acordă adulţilor cu handicap se
stabileşte proporţional cu numărul potenţialilor
beneficiari faţă de numărul total al biletelor de tratament
balnear gratuit stabilite prin legea anuală a bugetului asigurărilor
sociale de stat.
Art. 12 - (1) Persoana care
are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil cu handicap
beneficiază, după caz, de următoarele drepturi:
a) concediu şi indemnizaţie
pentru creşterea copilului cu handicap sau, după caz, stimulent
lunar, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, în
condiţiile de acordare prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005
privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu
modificările şi completările ulterioare, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007;
b) concediu şi o indemnizaţie
pentru creşterea copilului cu handicap în cuantum de 450 lei, pentru
copilul cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani;
c) program de lucru redus la 4 ore pentru părintele
care are în îngrijire copilul cu handicap grav sau accentuat, până la
împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani, la solicitarea
părintelui;
d) concedii medicale, acordate în
condiţiile legii, pentru îngrijirea copilului cu handicap care
necesită internare, tratament ambulatoriu sau la domiciliu pentru
afecţiuni intercurente, precum şi pentru recuperare/reabilitare,
până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani;
e) indemnizaţie lunară pentru
creşterea copilului cu handicap, în cuantum de 450 lei, acordată
persoanei cu handicap care nu realizează alte venituri în afara celor
prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. a), până la împlinirea de
către copil a vârstei de 3 ani;
f) indemnizaţie lunară pentru
creşterea copilului cu handicap, în cuantum de 300 lei, acordată
persoanei cu handicap care nu realizează alte venituri în afara celor
prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. a), pentru copilul cu vârsta
cuprinsă între 3 şi 7 ani;
g) indemnizaţie lunară pentru
creşterea copilului cu handicap, în cuantum de 300 lei, acordată
persoanei care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, cu
modificările şi completările ulterioare, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, până la
împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, iar pentru copilul cu vârsta
cuprinsă între 3 şi 7 ani un ajutor lunar în cuantum de 150 lei;
h) alocaţie lunară de plasament,
acordată în condiţiile legii, în cuantum majorat cu 50%.
(2)
Persoana cu handicap care are în îngrijire, supraveghere şi
întreţinere un copil şi care nu realizează alte venituri în
afara celor prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. a) beneficiază de
indemnizaţie pentru creşterea copilului în cuantum de 450 lei până
la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani şi de un ajutor lunar
pentru creşterea copilului în cuantum de 150 lei pentru copilul cu vârsta
cuprinsă între 2 şi 7 ani.
(3) De drepturile prevăzute la alin.
(1) şi (2) beneficiază, la cerere, unul dintre părinţi,
persoana căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei,
persoana care a adoptat copilul sau care are copilul în plasament ori în
plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită
tutore, cu excepţia asistentului maternal profesionist.
(4) De drepturile prevăzute la alin.
(1) lit. a) - g) şi la alin. (2) nu pot beneficia persoanele care au în
acelaşi timp şi calitatea de asistent personal pentru acelaşi
copil sau care primesc indemnizaţia prevăzută la art. 42 alin.
(4).
(5) Pe perioada acordării dreptului
prevăzut la alin. (1) lit. b), pentru ceilalţi copii aflaţi în
îngrijire spre creştere şi educare, persoana
îndreptăţită beneficiază şi de drepturile
prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
148/2005, cu modificările şi completările ulterioare,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007.
(6) Plata drepturilor prevăzute la
alin. (1) şi (2) se asigură, după caz, de la bugetul de stat,
prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de
Şanse, sau din bugetul Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate, potrivit legii.
(7) Cuantumul indemnizaţiilor şi
ajutoarelor prevăzute la alin. (1) lit. b), e) - g) şi la alin. (2)
se actualizează anual cu indicele creşterii preţurilor de consum
prin hotărâre a Guvernului.
Art. 13 - (1) Pe perioada în care se beneficiază de
indemnizaţia prevăzută la art. 12 alin. (1) lit. b),
contribuţia individuală de asigurări sociale de
sănătate se calculează prin aplicarea cotei prevăzute de
lege asupra sumei reprezentând valoarea a de două ori salariul de
bază minim brut pe ţară, garantat în plată, şi se
suportă de la bugetul de stat.
(2) Asupra dreptului prevăzut la art.
12 alin. (1) lit. b) nu se datorează celelalte contribuţii sociale
obligatorii stabilite de lege.
(3) Perioada în care o persoană
beneficiază de drepturile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b)
constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea
stabilirii drepturilor de pensii prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările
şi completările ulterioare, precum şi pentru stabilirea
drepturilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 148/2005, cu modificările şi completările ulterioare,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007.
(4) În vederea determinării
punctajului anual necesar stabilirii drepturilor de pensie în sistemul public,
pentru perioadele asimilate stagiului de cotizare în condiţiile
prevăzute la alin. (3) se aplică prevederile art. 78 alin. (5) lit.
b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările
ulterioare.
(5) Prevederile alin. (4) se aplică
şi persoanelor care beneficiază de perioadele asimilate
prevăzute la alin. (3) şi care, în acelaşi timp, se află în
situaţiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu
modificările şi completările ulterioare.
(6) Perioada în care o persoană
beneficiază de drepturile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b)
constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea
stabilirii indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate
prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind
concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de
sănătate, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 399/2006, cu modificările ulterioare.
(7) În situaţia prevăzută la
alin. (6), la stabilirea cuantumului indemnizaţiilor de asigurări
sociale de sănătate se ia în calcul salariul de bază minim brut
pe ţară garantat în plată din perioada respectivă.
(8) Perioada concediului prevăzut la
art. 12 alin. (1) lit. b) constituie vechime în muncă şi în serviciu,
care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu
aceasta.
Art. 14 - (1)
Drepturile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b) se acordă
persoanelor îndreptăţite aflate în una din următoarele
situaţii:
a) au beneficiat de concediu şi indemnizaţie
pentru creşterea copilului pentru copilul pentru care se solicită
dreptul;
b) au realizat venituri profesionale supuse
impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu
modificările şi completările ulterioare, pe o perioadă de
12 luni în ultimul an înainte de solicitarea dreptului.
(2) Cele 12 luni prevăzute la alin.
(1) lit. b) pot fi constituite integral şi din perioade asimilate
după cum urmează:
a) şi-au însoţit
soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în
străinătate;
b) au beneficiat de indemnizaţie de
şomaj, stabilită conform legii;
c) au beneficiat de concedii şi
indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, potrivit
legii;
d) au realizat perioade asimilate stagiului
de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute la
art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi
completările ulterioare;
e) au realizat perioade de stagiu de
cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute de
actele normative cu caracter special care reglementează concedierile
colective;
f) au beneficiat de pensii de invaliditate;
g) au beneficiat de concediu fără
plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare
profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta
şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii;
h) au lucrat cu contract individual de
muncă în străinătate, pe baza acordurilor guvernamentale
bilaterale încheiate de România cu alte state sau în baza Regulamentului CE nr.
1.408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor
salariaţi, lucrătorilor independenţi şi membrilor
familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunităţii;
i) se află în perioada de întrerupere
temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului,
fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice,
tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii.
Secţiunea a 2-a
Educaţie
Art. 15 - (1) Persoanele cu
handicap au acces liber şi egal la orice formă de educaţie,
indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de handicap şi
nevoile educaţionale ale acestora.
(2) Persoanelor cu handicap li se asigură
educaţia permanentă şi formarea profesională de-a lungul
întregii vieţi.
(3) Persoana cu handicap sau, după
caz, familia ori reprezentantul legal constituie principalul factor de decizie
în alegerea formei şi tipului de şcolarizare, precum şi a
unităţii de învăţământ.
Art. 16 - (1) Educaţia
persoanelor cu handicap este parte integrantă a sistemului naţional
de educaţie, coordonat de Ministerul Educaţiei, Cercetării
şi Tineretului.
(2)
Educaţia persoanelor cu handicap se realizează prin:
a) unităţi de
învăţământ special;
b) integrarea individuală în
unităţi de învăţământ de masă, inclusiv în
unităţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale;
c) grupe sau clase speciale compacte, integrate în
unităţi preşcolare şi şcolare de masă;
d) servicii educaţionale prin cadrele
didactice itinerante/de sprijin;
e) şcolarizare la domiciliu până
la absolvirea studiilor liceale, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26
de ani, prin grija Ministerului Educaţiei, Cercetării şi
Tineretului;
f) educaţia "la patul de
spital", pe durata spitalizării;
g) alternative educaţionale.
(3) Formele de învăţământ
enumerate la alin. (2) se pot desfăşura şi în limbile minorităţilor
naţionale.
(4) Accesul în unităţile de
învăţământ al copiilor cu dizabilităţi, inclusiv al
celor cu handicap, precum şi al celor cu dificultăţi de adaptare
şcolară se realizează prin hotărâre a comisiei pentru
protecţia copilului, care eliberează certificatul de orientare
şcolară şi/sau profesională, pe baza raportului de evaluare
complexă întocmit de serviciul de evaluare complexă din cadrul
direcţiilor generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului judeţene, respectiv locale, ale sectoarelor
municipiului Bucureşti.
(5) Pentru formele de educaţie
prevăzute la alin. (2) lit. d) - f) sunt necesare recomandarea comisiei
interne de evaluare continuă şi cererea părinţilor.
(6) Unităţile de
învăţământ special sunt formate din: şcoală specială,
cantină şi, după caz, internat şcolar, în condiţiile
legii.
(7) Elevii cu handicap beneficiază
gratuit de masă şi cazare în internatele şcolare.
(8) Studenţii cu handicap grav şi
accentuat beneficiază, la cerere, de reducere cu 50% a taxelor pentru
cazare şi masă la cantinele şi căminele
studenţeşti.
(9) Valoarea reducerii prevăzute la
alin. (8) se asigură din bugetul instituţiilor de
învăţământ publice sau private.
Art. 17 - Finanţarea învăţământului special
şi special integrat se face din bugetele judeţelor, respectiv
bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, unde
funcţionează unitatea de învăţământ special,
indiferent de domiciliul copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educative
speciale.
Art. 18 - (1) În cadrul procesului
de învăţământ, indiferent de nivelul acestuia, persoanele cu
handicap au dreptul la:
a) servicii educaţionale de sprijin;
b) dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului şi
gradului de handicap şi utilizarea acestuia;
c) adaptarea mobilierului din sălile
de curs;
d) manuale şcolare şi cursuri în
format accesibil pentru elevii şi studenţii cu deficienţe de
vedere;
e) utilizarea echipamentelor şi
softurilor asistive în susţinerea examenelor de orice tip şi nivel.
(2) Preşcolarii, elevii şi
studenţii cu handicap, împreună cu asistenţii personali şi
asistenţii personali profesionişti, după caz, au dreptul la
locuri gratuite în tabere de odihnă, o dată pe an, indiferent de forma
de învăţământ.
(3) Sumele aferente dreptului prevăzut
la alin. (2) se asigură de la bugetul de stat prin bugetul
Autorităţii Naţionale pentru Tineret.
Art. 19 - În vederea
asigurării accesului persoanelor cu handicap în unităţile
şi instituţiile de învăţământ, autorităţile
publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:
a) să promoveze şi să garanteze accesul la
educaţie şi formare profesională al persoanelor cu handicap;
b) să asigure şcolarizarea la
domiciliu a persoanelor cu handicap nedeplasabile pe durata perioadei de
şcolarizare obligatorie, precum şi pregătirea şcolară,
indiferent de locul în care persoana cu handicap se află, inclusiv prin
cadrele didactice de sprijin/itinerante;
c) să asigure accesul la formele de
educaţie permanentă, adaptându-le nevoilor educaţionale ale
persoanelor cu handicap;
d) să sprijine cooperarea dintre
unităţile de învăţământ special sau de masă cu
familia şi comunitatea, în vederea asigurării unei oferte
educaţionale care răspunde nevoilor individuale ale persoanelor cu
handicap;
e) să sprijine pregătirea
cadrelor didactice în vederea adaptării practicilor educaţionale
pentru elevii cu handicap din grupe sau clase de învăţământ
obişnuit;
f) să asigure posibilitatea
practicării unui sport de către orice persoană cu handicap,
precum şi pregătirea cadrelor didactice în vederea însuşirii de
către acestea a unor noţiuni medicale şi tehnice specifice;
g) să asigure servicii
educaţionale de sprijin pentru persoanele cu handicap şi familiile
acestora, prin specialişti în domeniul psihopedagogiei speciale;
h) să asigure accesul în
unităţile şi instituţiile de învăţământ.
Secţiunea a 3-a
Locuinţă
Art. 20 - (1) În vederea
asigurării accesului persoanelor cu handicap la obţinerea unei
locuinţe, autorităţile publice au obligaţia să ia
măsuri pentru introducerea unui criteriu de prioritate pentru închirierea,
la nivelurile inferioare, a locuinţelor care aparţin domeniului
public al statului ori unităţilor administrativ-teritoriale ale acestuia.
(2) Persoanele cu handicap grav beneficiază de
următoarele drepturi:
a) acordarea unei camere de locuit,
suplimentar faţă de normele minimale de locuit prevăzute de
lege, pe baza contractelor de închiriere pentru locuinţele care
aparţin domeniului public sau privat al statului ori al
unităţilor administrativ-teritoriale ale acestuia;
b) stabilirea chiriei, în condiţiile
legii, pe baza contractelor de închiriere pentru suprafeţele locative cu
destinaţie de locuinţe, deţinute de stat sau de
unităţile administrativ-teritoriale ale acestuia, la tariful minim
prevăzut de lege.
(3) Beneficiază de prevederile alin.
(2) şi familia sau reprezentantul legal pe perioada în care are în
îngrijire un copil ori un adult cu handicap grav.
(4) Beneficiază de prevederile alin.
(2) lit. b) şi adultul cu handicap accentuat.
Secţiunea a 4-a
Cultură, sport, turism
Art. 21 - (1) Autorităţile competente ale
administraţiei publice au obligaţia să faciliteze accesul
persoanelor cu handicap la valorile culturii, la obiectivele de patrimoniu,
turistice, sportive şi de petrecere a timpului liber.
(2) În vederea asigurării accesului
persoanelor cu handicap la cultură, sport şi turism,
autorităţile administraţiei publice au obligaţia să ia
următoarele măsuri specifice:
a) să sprijine participarea
persoanelor cu handicap şi a familiilor acestora la manifestări
culturale, sportive şi turistice;
b) să organizeze, în colaborare sau
parteneriat cu persoane juridice, publice ori private, manifestări şi
activităţi culturale, sportive, de petrecere a timpului liber;
c) să asigure condiţii pentru
practicarea sportului de către persoanele cu handicap;
d) să sprijine activitatea
organizaţiilor sportive ale persoanelor cu handicap.
(3) Copilul cu handicap, precum şi
persoana care îl însoţeşte beneficiază de gratuitate la bilete
de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive.
(4) Adulţii cu handicap
beneficiază de bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări
artistice şi sportive, astfel:
a) adultul cu handicap grav sau accentuat,
precum şi persoana care îl însoţeşte beneficiază de
gratuitate;
b) adultul cu handicap mediu şi
uşor beneficiază de bilete de intrare în aceleaşi condiţii
ca pentru elevi şi studenţi.
(5) Sumele aferente drepturilor
prevăzute la alin. (3) şi (4) se suportă din bugetul de stat,
prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, al Agenţiei
Naţionale pentru Sport, din bugetele locale sau, după caz, din
bugetul organizatorilor publici ori privaţi.
Secţiunea a 5-a
Transport
Art. 22 - Autorităţile
administraţiei publice locale au obligaţia să ia
următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului
în comun al persoanelor cu handicap:
a) să achiziţioneze mijloace de
transport în comun adaptate;
b) să adapteze mijloacele de transport
în comun aflate în circulaţie în limitele tehnice posibile, conform
reglementărilor în vigoare;
c) să realizeze, în colaborare ori în
parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport
al persoanelor cu handicap.
Art. 23 - (1) Persoanele cu
handicap grav şi accentuat beneficiază de gratuitate pe toate liniile
la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă
şi cu metroul.
(2) Beneficiază de prevederile alin. (1) şi
următoarele persoane:
a) însoţitorii persoanelor cu handicap
grav, în prezenţa acestora;
b) însoţitorii copiilor cu handicap
accentuat, în prezenţa acestora;
c) însoţitorii adulţilor cu
handicap auditiv şi mintal accentuat, în prezenţa acestora, pe baza
anchetei sociale realizate de către asistentul social din cadrul
compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază
teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu
handicap;
d) asistenţii personali ai persoanelor
cu handicap grav;
e) asistenţii personali
profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat.
(3) Legitimaţia pentru transportul
urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă este
valabilă pe întregul teritoriu al ţării, fiind recunoscută
de toate regiile de transport local, şi este eliberată de
direcţiile generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, costurile fiind suportate din bugetele
judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
(4) Sumele aferente dreptului prevăzut
la alin. (1) şi (2) se asigură din bugetele locale.
(5) Modalitatea de acordare a
gratuităţii şi cuantumul acesteia se stabilesc prin
hotărâre a consiliilor locale.
Art. 24 - (1) Persoanele cu handicap grav beneficiază de
gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în
limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu
navele pentru transport fluvial, pentru 12 călătorii dus-întors pe an
calendaristic.
(2) Beneficiază de prevederile alin.
(1) şi următoarele persoane:
a) însoţitorii persoanelor cu handicap
grav, numai în prezenţa acestora;
b) asistenţii personali ai persoanelor
cu handicap grav.
(3) Persoanele cu handicap accentuat
beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice
tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu
autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 6 călătorii
dus-întors pe an calendaristic.
(4) Beneficiază de prevederile alin.
(3) şi însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în
prezenţa acestora.
(5) Persoanele cu afecţiuni renale
care necesită hemodializă în alte localităţi decât cele de
domiciliu beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere,
cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a
II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial şi peste
numărul de călătorii prevăzut, în funcţie de
recomandarea centrului de dializă.
(6) Beneficiază de prevederile alin.
(5) şi asistenţii personali sau însoţitorii persoanelor cu
handicap care necesită hemodializă.
(7) Sumele aferente drepturilor
prevăzute la alin. (1) - (6) se asigură din bugetul de stat prin
bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.
(8) Modalitatea de acordare a drepturilor
prevăzute la alin. (1) - (6) se stabileşte prin hotărâre a
Guvernului*).
_____________
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 680/2007 pentru
aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor
la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 20 iulie 2007.
Secţiunea a 6-a
Asistenţă juridică
Art. 25 - (1) Persoanele cu
handicap beneficiază de protecţie împotriva neglijării şi
abuzului, indiferent de locul unde acestea se află.
(2) În cazul în care persoana cu handicap,
indiferent de vârstă, este în imposibilitate totală sau
parţială de a-şi administra bunurile personale, aceasta
beneficiază de protecţie juridică sub forma curatelei sau
tutelei şi de asistenţă juridică.
(3) Odată cu preluarea tutelei, tutorele are
obligaţia de a face un inventar al tuturor bunurilor mobile şi
imobile ale persoanei cu handicap şi prezintă anual un raport de
gestiune autorităţii tutelare din unitatea
administrativ-teritorială în care persoana cu handicap are domiciliul sau
reşedinţa.
(4) În cazul în care persoana cu handicap
nu are rude ori persoane care să accepte tutela, instanţa
judecătorească va putea numi ca tutore autoritatea
administraţiei publice locale sau, după caz, persoana juridică
privată care asigură protecţia şi îngrijirea persoanei cu
handicap.
(5) Monitorizarea respectării
obligaţiilor care revin tutorelui persoanei cu handicap este
asigurată de autoritatea tutelară din unitatea
administrativ-teritorială în a cărei rază îşi are
domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap.
(6) Părintele, reprezentantul legal,
tutorele, precum şi organizaţia neguvernamentală al cărei
membru este persoana cu handicap o poate asista pe aceasta în faţa
instanţelor judecătoreşti competente.
(7) Judecarea cauzelor care au ca obiect
obţinerea de către persoanele cu handicap a drepturilor
prevăzute de prezenta lege se face cu celeritate.
Secţiunea a 7-a
Facilităţi
Art. 26 - Persoanele cu handicap grav sau accentuat
beneficiază de următoarele facilităţi fiscale:
a) scutire de impozit pe veniturile din
salarii şi indemnizaţii de natură salarială;
b) scutire de la plata impozitului pe
clădire şi teren;
c) scutire de la plata taxei asupra
autoturismelor, motocicletelor cu ataş şi mototriciclurilor, adaptate
handicapului;
d) scutire de la plata taxei pentru
eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru activităţi
economice şi viza anuală a acestora;
e) scutire de la plata taxei hoteliere.
Art. 27 - (1) Persoanele
adulte cu handicap grav şi accentuat pot beneficia de credit a cărui
dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul
Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, pentru
achiziţionarea unui singur mijloc de transport şi pentru adaptarea
unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia
plăţii la scadenţă a ratelor creditului.
(2) Beneficiază de prevederile alin. (1) şi
familia sau persoana care are în îngrijire cel puţin un copil cu handicap
grav ori accentuat.
Art. 28 - Persoanele cu handicap, deţinătoare de
autoturisme adaptate handicapului, precum şi persoanele care le au în
îngrijire beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a
reţelelor de drumuri naţionale, prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002
privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri
naţionale din România, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 29 - Sumele aferente
dreptului prevăzut la art. 28 se suportă de la bugetul de stat prin
bugetul Ministerului Transporturilor.
Secţiunea a 8-a
Asigurarea
continuităţii în măsurile de protecţie
Art. 30 - În vederea
asigurării corelării serviciilor din sistemul de protecţie a
copilului cu handicap cu serviciile din sistemul de protecţie a
persoanelor adulte cu handicap, autorităţile responsabile ale
administraţiei publice au obligaţia să ia următoarele
măsuri specifice:
a) să planifice şi să asigure
tranziţia tânărului cu handicap din sistemul de protecţie a
copilului în sistemul de protecţie a persoanei adulte cu handicap, în baza
nevoilor individuale identificate ale acestuia;
b) să asigure continuitatea
serviciilor acordate persoanelor cu handicap;
c) să instituie măsuri menite
să asigure pregătirea tânărului pentru viaţa adultă
şi pentru viaţa independentă;
d) să desfăşoare, în
colaborare sau în parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private,
programe de pregătire pentru viaţa de adult;
e) să desfăşoare
activităţi de informare a tânărului cu handicap în ceea ce
priveşte oportunităţile de educaţie, angajare, acces la
viaţa familială şi viaţa socială, la diferite mijloace
de petrecere a timpului liber;
f) să evalueze, la cerere, elevii din
unităţile de învăţământ speciale.
Cap. III
Servicii şi prestaţii
sociale
Secţiunea 1
Servicii sociale
Art. 31 - (1) Dreptul la asistenţă socială sub
formă de servicii sociale se acordă la cerere sau din oficiu,
după caz, pe baza actelor doveditoare, în condiţiile prevăzute
de lege.
(2) Cererea pentru acordarea dreptului la
servicii sociale se înregistrează la autoritatea administraţiei
publice locale în a cărei rază teritorială îşi are
domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap.
(3) Cererea şi actele doveditoare se
depun spre înregistrare de persoana cu handicap, familia sa, reprezentantul
legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau
organizaţia neguvernamentală al cărei membru este persoana cu
handicap.
(4) În vederea asigurării serviciilor
sociale necesare persoanelor cu handicap, autorităţile publice au
obligaţia să ia următoarele măsuri speciale:
a) să creeze condiţii de acces
pentru toate tipurile de servicii corespunzătoare nevoilor individuale ale
persoanelor cu handicap;
b) să iniţieze, să
susţină şi să dezvolte servicii sociale centrate pe persoana
cu handicap, în colaborare sau în parteneriat cu persoane juridice, publice ori
private;
c) să asigure ponderea personalului de
specialitate angajat în sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap în
raport cu tipurile de servicii sociale: asistenţi sociali, psihologi,
instructori de ergoterapie, kinetoterapeuţi, pedagogi de recuperare,
logopezi, psihopedagogi, cadre didactice de sprijin, educatori
specializaţi, medici psihiatri, medici dentişti, infirmieri;
d) să implice în
activităţile de îngrijire, reabilitare şi integrare a persoanei
cu handicap familia acesteia;
e) să asigure instruirea în
problematica specifică a persoanei cu handicap a personalului care
îşi desfăşoară activitatea în sistemul de protecţie a
persoanelor cu handicap, inclusiv a asistenţilor personali şi a
asistenţilor personali profesionişti;
f) să dezvolte şi să
sprijine programe de colaborare între părinţi şi
specialişti în domeniul handicapului, în colaborare sau în parteneriat cu
persoanele juridice, publice ori private;
g) să înfiinţeze şi să
susţină sistemul bazat pe managementul de caz în protecţia
persoanei cu handicap;
h) să încurajeze şi să
susţină activităţile de voluntariat;
i) să asigure asistenţă
şi îngrijire sociomedicală la domiciliul persoanei cu handicap.
Art. 32 - (1) Persoanele cu handicap beneficiază de servicii
sociale acordate:
a) la domiciliu;
b) în comunitate;
c) în centre de zi şi centre
rezidenţiale, publice sau private.
(2) Serviciile sociale destinate persoanelor
cu handicap sunt proiectate şi adaptate conform nevoilor individuale ale
persoanei.
Art. 33 - (1) Autorităţile administraţiei publice
locale au obligaţia de a organiza, administra şi finanţa
servicii sociale destinate persoanelor cu handicap, în condiţiile legii.
(2) Autorităţile
administraţiei publice locale pot contracta servicii sociale cu furnizori
de servicii sociale de drept privat, acreditaţi, în condiţiile legii.
(3) Costul serviciului social contractat nu
poate depăşi costul avut de serviciul respectiv la data
contractării sau costul mediu al funcţionării serviciului la
data înfiinţării, în cazul unui serviciu nou.
(4) Modalitatea de contractare va fi
stabilită prin normele metodologice*) de aplicare a prevederilor prezentei
legi.
_____________
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006
privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4
aprilie 2007.
Art. 34 - (1) Serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu
handicap se află în coordonarea Autorităţii Naţionale
pentru Persoanele cu Handicap.
(2) Monitorizarea implementării
standardelor specifice de calitate şi controlul respectării lor sunt
în competenţa Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu
Handicap şi se aplică de către personalul cu atribuţii în
domeniu, conform unei metodologii aprobate prin ordin al preşedintelui
acesteia.
(3) În realizarea activităţii
prevăzute la alin. (1) personalul Autorităţii Naţionale
pentru Persoanele cu Handicap are acces în spaţiile care au
legătură cu furnizarea de servicii sociale, la date şi informaţii
legate de persoanele cu handicap beneficiare ale serviciului respectiv.
Secţiunea a 2-a
Asistentul personal
Art. 35 - Persoana cu
handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un
asistent personal.
Art. 36 - (1) Poate fi
încadrată cu contract individual de muncă în funcţia de asistent
personal persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are vârsta minimă de 18 ani
împliniţi;
b) nu a fost condamnată pentru săvârşirea
unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea
ocupaţiei de asistent personal;
c) are capacitate deplină de
exerciţiu;
d) are o stare de sănătate
corespunzătoare, atestată de medicul de familie sau pe baza unui
examen medical de specialitate;
e) a absolvit cel puţin cursurile
învăţământului general obligatoriu, cu excepţia rudelor
şi afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei cu
handicap grav, precum şi cu excepţia soţului sau soţiei,
după caz; în situaţii excepţionale, la propunerea asistentului
social din cadrul aparatului propriu al consiliului local în a cărui
rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa
persoana care urmează să îndeplinească funcţia de asistent
personal, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap poate
aproba derogarea de la îndeplinirea condiţiilor de studii şi în cazul
altor persoane.
(2) Nu pot deţine calitatea de
asistent personal persoanele care beneficiază de concediu pentru
creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul
copilului cu handicap, de până la 7 ani.
Art. 37 - (1) Pe perioada îngrijirii
şi protecţiei persoanei cu handicap grav, pe baza contractului
individual de muncă, asistentul personal are următoarele drepturi:
a) salariu de bază stabilit potrivit
dispoziţiilor legale privind salarizarea asistentului social cu studii
medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul
bugetar, altele decât cele cu paturi, precum şi spor de vechime şi
alte sporuri aferente acordate în condiţiile legii;
b) program de lucru care să nu
depăşească în medie 8 ore pe zi şi 40 de ore pe
săptămână;
c) concediu anual de odihnă, potrivit
dispoziţiilor legale aplicabile personalului încadrat în instituţii
publice;
d) transport urban gratuit, în
condiţiile prevăzute la art. 23;
e) transport interurban, în condiţiile
prevăzute la art. 24.
(2) Pe perioada concediului de odihnă,
angajatorul are obligaţia de a asigura persoanei cu handicap grav un
înlocuitor al asistentului personal, inclusiv în cazul în care asistentul
personal este rudă până la gradul al IV-lea inclusiv a acesteia.
(3)
În situaţia în care angajatorul nu poate asigura un înlocuitor al
asistentului personal, persoanei cu handicap grav i se acordă o
indemnizaţie echivalentă cu salariul net al asistentului personal sau
găzduirea într-un centru de tip respiro.
Art. 38 - Asistentul
personal are următoarele obligaţii principale:
a) să participe, o dată la 2 ani, la instruirea
organizată de angajator;
b) să semneze un angajament, ca act
adiţional la contractul individual de muncă, prin care îşi
asumă răspunderea de a realiza integral planul de recuperare pentru
copilul cu handicap grav, respectiv planul individual de servicii al persoanei
adulte cu handicap grav;
c) să presteze pentru persoana cu
handicap grav toate activităţile şi serviciile prevăzute în
contractul individual de muncă, în fişa postului şi în planul de
recuperare pentru copilul cu handicap grav, respectiv în planul individual de
servicii al persoanei adulte cu handicap grav;
d) să trateze cu respect,
bună-credinţă şi înţelegere persoana cu handicap grav
şi să nu abuzeze fizic, psihic sau moral de starea acesteia;
e) să comunice direcţiilor
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului
judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în
termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare
survenită în starea fizică, psihică sau socială a persoanei
cu handicap grav şi alte situaţii de natură să modifice
acordarea drepturilor prevăzute de lege.
Art. 39 - (1) Contractul individual de muncă al asistentului
personal se încheie cu primăria localităţii de domiciliu sau
reşedinţă a persoanei cu handicap grav, după caz, în termen
de maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii.
(2) Contractul individual de muncă se
întocmeşte în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare parte
contractantă, iar cel de-al treilea exemplar se transmite direcţiilor
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului
judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în
termen de 5 zile de la încheierea acestuia.
(3) Modalităţile şi
condiţiile de încheiere, modificare şi încetare a contractului
individual de muncă al asistentului personal se completează cu
prevederile Legii
nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Contractul individual de muncă al
asistentului personal încetează de drept în cazul decesului persoanei cu
handicap grav.
Art. 40 - (1)
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia
să prevadă şi să garanteze în bugetul local sumele necesare
din care se suportă salarizarea, precum şi celelalte drepturi
cuvenite asistentului personal, potrivit legii.
(2) Serviciul public de asistenţă socială
dispune efectuarea de controale periodice asupra activităţii
asistenţilor personali şi prezintă semestrial un raport
consiliului local.
Art. 41 - Neîndeplinirea sau
îndeplinirea necorespunzătoare de către asistentul personal a
obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile legale în sarcina lui,
precum şi a celor prevăzute în contractul individual de muncă
atrage răspunderea disciplinară, civilă sau, după caz,
penală a acestuia, în condiţiile legii.
Art. 42 - (1) Adultul
cu handicap vizual grav poate opta pentru asistent personal sau
indemnizaţie de însoţitor.
(2) Persoanele cu handicap grav care au şi calitatea
de pensionari de invaliditate gradul I pot opta pentru indemnizaţia pentru
însoţitor prevăzută la art. 61 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, sau pentru asistent personal. Dreptul de
opţiune se menţine şi în cazul trecerii pensionarilor de
invaliditate la pensia pentru limită de vârstă.
(3) Invalizii de război care au
şi calitatea de persoane cu handicap grav şi sunt pensionari de
invaliditate gradul I beneficiază atât de dreptul prevăzut la alin.
(2), cât şi de dreptul prevăzut la art. 3 din Legea nr. 49/1999 privind
pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Părinţii sau
reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, adulţii cu
handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia
celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal şi
primirea unei indemnizaţii lunare.
(5) Opţiunea se exprimă prin
cerere adresată în scris direcţiilor generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale
ale sectoarelor municipiului Bucureşti, şi devine valabilă numai
pe baza acordului exprimat în scris al acestora.
(6) Direcţiile generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului
judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti,
vor comunica angajatorului, în termen de 5 zile, acordul pentru opţiunea
exprimată în condiţiile prevăzute la alin. (5).
Art. 43 - (1) Indemnizaţia lunară prevăzută la
art. 42 alin. (4) este în cuantum egal cu salariul net al asistentului social
debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă
socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi.
(2) Plata indemnizaţiei lunare se
asigură de primăriile în a căror rază teritorială
îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap grav.
(3) Plata indemnizaţiei se face pe
perioada valabilităţii certificatului de încadrare în grad de
handicap, emis de comisiile de protecţie a copiilor sau de comisiile de
evaluare a persoanelor adulte cu handicap, după caz.
(4) Nu pot beneficia de indemnizaţia
lunară:
a) părinţii sau
reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav care se află în
internate ori în centre de plasament aferente unităţilor sau
instituţiilor de învăţământ special;
b) adulţii cu handicap grav sau
reprezentanţii lor legali pe perioada în care adulţii cu handicap
grav se află în centre rezidenţiale publice, cu excepţia
centrului de tip respiro, ori în alte tipuri de instituţii publice cu
caracter social în care se asigură întreţinere completă din
partea autorităţii administraţiei publice;
c) persoanele cu handicap grav care sunt
reţinute, arestate sau condamnate definitiv la o pedeapsă
privativă de libertate, pe perioada reţinerii, arestării ori a
detenţiei.
Art. 44 - Autorităţile administraţiei publice locale
prevăzute la alin. (2) au obligaţia:
a) de a angaja şi salariza asistentul
personal al persoanei cu handicap grav, în condiţiile legii;
b) de a asigura şi garanta plata
indemnizaţiei lunare, în cazul în care persoana cu handicap grav sau reprezentantul
ei legal a optat pentru aceasta.
Secţiunea a 3-a
Asistentul personal profesionist
Art. 45 - (1) Adultul cu handicap grav sau accentuat care nu
dispune de spaţiu de locuit, nu realizează venituri ori
realizează venituri de până la nivelul salariului mediu pe economie
poate beneficia de îngrijirea şi protecţia unui asistent personal
profesionist.
(2) Îngrijirea şi protecţia
adulţilor cu handicap grav sau accentuat de către asistentul personal
profesionist se fac pe baza deciziei comisiilor de evaluare a persoanelor
adulte cu handicap judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului
Bucureşti.
(3) Opinia adultului cu handicap grav sau
accentuat se va lua în considerare la luarea deciziei referitoare la stabilirea
asistentului personal profesionist.
(4) Contractul de muncă al
asistentului personal profesionist se încheie de către direcţiile
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului
judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti,
sau de către furnizorii de servicii sociale privaţi, acreditaţi
în condiţiile legii.
(5) Monitorizarea şi controlul
activităţii de îngrijire şi protecţie a adulţilor cu
handicap grav şi accentuat de către asistentul personal profesionist
se fac de direcţiile generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti.
(6) Asistentul maternal care
îngrijeşte copilul cu handicap grav sau accentuat până la vârsta
majoratului poate opta să devină asistent personal profesionist.
Art. 46 - (1) Pentru fiecare
adult cu handicap grav sau accentuat aflat în îngrijirea şi protecţia
asistentului personal profesionist se acordă sumele necesare acoperirii
cheltuielilor lunare de hrană, echipament, cazarmament, materiale
igienico-sanitare, precum şi sumele aferente acoperirii cheltuielilor de
locuit.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se suportă
din bugetul propriu al judeţului, respectiv al sectorului municipiului
Bucureşti, pe a cărui rază teritorială îşi are
domiciliul sau reşedinţa asistentul personal profesionist.
(3) Cuantumul sumelor acordate în
condiţiile alin. (1) se stabileşte prin hotărâre a consiliului
judeţean, respectiv local al sectorului municipiului Bucureşti,
şi nu poate depăşi cuantumul cheltuielilor efectuate pentru
adulţii cu handicap asistaţi în centrele rezidenţiale publice.
(4) Sumele necesare acoperirii
cheltuielilor prevăzute la alin. (1), suportate de furnizorii de servicii
sociale privaţi acreditaţi, se restituie acestora la cerere, de
către direcţiile generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, pe baza documentelor justificative, în termen de
15 zile de la data depunerii cererii.
(5) Modalitatea de decontare a
cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al
preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu
Handicap.
Art. 47 - (1) Pe perioada
îngrijirii şi protecţiei adulţilor cu handicap grav sau
accentuat, asistentul personal profesionist beneficiază de
următoarele drepturi:
a) salariul de bază stabilit potrivit
dispoziţiilor legale privind salarizarea asistentului social cu studii
medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul
bugetar, altele decât cele cu paturi, precum şi spor de vechime şi
alte sporuri aferente acordate în condiţiile legii;
b) un spor de 15% calculat la salariul de bază,
pentru suprasolicitare neuropsihică şi condiţii de muncă
deosebite în care îşi desfăşoară activitatea;
c) un spor de 15% calculat la salariul de
bază, pe perioada în care are în îngrijire şi protecţie cel
puţin două persoane adulte cu handicap grav sau accentuat;
d) un spor de 25% calculat la salariul de
bază, pe perioada în care are în îngrijire şi protecţie o
persoană adultă cu handicap grav sau accentuat, infectat cu HIV ori
bolnav de SIDA.
(2) Asistentul personal profesionist
beneficiază şi de alte drepturi, după cum urmează:
a) consiliere şi sprijin din partea
specialiştilor de la direcţiile generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale
ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ori a furnizorilor de servicii
sociale, în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin cu privire la
îngrijirea şi protecţia persoanei adulte cu handicap grav sau
accentuat;
b) decontarea cheltuielilor de transport
interurban, cazare şi masă, în cazul în care deplasarea se face în
interesul adultului cu handicap grav sau accentuat, în condiţiile
stabilite pentru personalul din sectorul bugetar;
c) transport urban gratuit, în
condiţiile prevăzute la art. 23.
(3) Pe perioada concediului de odihnă,
angajatorul are obligaţia de a asigura persoanei cu handicap grav sau
accentuat un înlocuitor al asistentului personal profesionist ori
găzduirea într-un centru de tip respiro.
Art. 48 - (1) Condiţiile de obţinere a atestatului,
procedurile de atestare şi statutul asistentului personal profesionist se
reglementează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea
Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.
(2) Standardele minime obligatorii pentru
asigurarea îngrijirii şi protecţiei adulţilor cu handicap grav
sau accentuat la asistentul personal profesionist se elaborează de
Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi se
aprobă prin ordin al preşedintelui acesteia.
Art. 49 - Asistentul
personal profesionist are următoarele obligaţii principale:
a) să participe anual la instruirea
organizată de angajator;
b) să semneze un angajament, ca act
adiţional la contractul individual de muncă, prin care îşi
asumă răspunderea de a realiza integral planul individual de servicii
al adultului cu handicap grav sau accentuat;
c) să presteze pentru adultul cu
handicap grav sau accentuat toate activităţile şi serviciile
prevăzute în contractul individual de muncă, în fişa postului
şi în planul individual de servicii;
d) să trateze cu respect,
bună-credinţă şi înţelegere adultul cu handicap grav
sau accentuat şi să nu abuzeze fizic, psihic ori moral de starea
acestuia;
e) să comunice direcţiilor generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului
judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în
termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare
survenită în starea fizică, psihică ori socială a adultului
cu handicap grav sau accentuat şi alte situaţii de natură
să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.
Art. 50 - Neîndeplinirea sau
îndeplinirea necorespunzătoare de către asistentul personal
profesionist a obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile legale în
sarcina acestuia, precum şi a celor prevăzute în contractul
individual de muncă atrage răspunderea disciplinară,
civilă, ori, după caz, penală a asistentului personal
profesionist, în condiţiile legii.
Secţiunea a 4-a
Centre pentru persoanele cu
handicap
Art. 51 - (1) Persoana cu handicap poate beneficia de servicii
sociale acordate în centre de zi şi centre rezidenţiale de diferite
tipuri, publice, public-private sau private.
(2) Centrele de zi şi centrele
rezidenţiale reprezintă locaţii în care serviciile sociale sunt
acordate de personal calificat şi care dispun de infrastructura
adecvată furnizării acestora; centrele rezidenţiale sunt
locaţii în care persoana cu handicap este găzduită cel
puţin 24 de ore.
(3) În sensul prezentei legi, tipurile de
centre rezidenţiale pentru persoane cu handicap sunt:
a) centre de îngrijire şi
asistenţă;
b) centre de recuperare şi
reabilitare;
c) centre de integrare prin terapie
ocupaţională;
d) centre de pregătire pentru o
viaţă independentă;
e) centre respiro/centre de criză;
f) centre de servicii comunitare şi formare;
g) locuinţe protejate;
h) altele.
(4) Admiterea unei persoane cu handicap
într-un centru rezidenţial, cu excepţia celor prevăzute la alin.
(3) lit. e) şi g), se face în cazul în care acesteia nu i se pot asigura
protecţia şi îngrijirea la domiciliu sau în cadrul altor servicii din
comunitate.
(5) Centrele publice pentru persoane cu
handicap se înfiinţează şi funcţionează ca structuri
cu sau fără personalitate juridică, în subordinea consiliilor
judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului
Bucureşti, în structura direcţiilor generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului, cu avizul şi sub îndrumarea
metodologică a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu
Handicap.
(6) Centrele private pentru persoanele cu
handicap se înfiinţează şi funcţionează ca structuri
cu personalitate juridică, cu avizul şi sub îndrumarea
metodologică a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu
Handicap.
Art. 52 - (1) În vederea
desfăşurării unui tip de activităţi cu caracter
inovator în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap, furnizorii de
servicii sociale acreditaţi pot înfiinţa, administra şi
finanţa centre-pilot, pentru o durată de maximum 2 ani.
(2) Evaluarea activităţilor cu caracter
inovator se face de serviciul public descentralizat competent teritorial al
Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, în
colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap.
Art. 53 - (1) Într-un centru de zi sau rezidenţial serviciile
sociale pot fi furnizate în sistem integrat cu serviciile medicale, de
educaţie, de locuire, de ocupare a forţei de muncă şi
altele asemenea.
(2) Persoanele cu handicap din centrele de
zi sau rezidenţiale beneficiază de servicii medicale din cadrul
pachetului de servicii medicale de bază care se suportă din bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate,
conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării
asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de
sănătate.
(3) Coordonarea serviciilor sociale
furnizate în sistem integrat se face de autoritatea administraţiei publice
locale sau de furnizorul de servicii sociale care înfiinţează,
administrează şi finanţează centrul.
(4) Ministerul Educaţiei,
Cercetării şi Tineretului alocă fonduri de la buget pentru
finanţarea cheltuielilor aferente:
a) activităţilor de educaţie
desfăşurate în centrele pentru persoanele cu handicap;
b) perfecţionării pregătirii
profesionale a cadrelor didactice;
c) altor acţiuni şi
activităţi, în condiţiile legii.
Art. 54 - (1) Persoana cu
handicap are dreptul să fie îngrijită şi protejată într-un
centru din localitatea/judeţul în a cărei/cărui rază
teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa.
(2) Finanţarea centrelor publice se
face din bugetele proprii ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, pe teritoriul cărora funcţionează
acestea.
(3) În cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu
handicap nu pot fi asigurate în condiţiile prevăzute la alin. (1),
persoana cu handicap poate fi îngrijită şi protejată într-un
centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială.
(4) Decontarea cheltuielilor dintre
autorităţile administraţiei publice locale se face în baza
costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de
centrul în care persoana cu handicap este îngrijită şi
protejată.
(5) Modalitatea de decontare va fi
stabilită prin normele metodologice*) de aplicare a prevederilor prezentei
legi.
_____________
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006
privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4
aprilie 2007.
Art. 55 - (1) Furnizorul de servicii sociale are obligaţia de
a promova, facilita şi asigura personalului programe de formare
profesională, precum şi programe de instruire specifică cu
privire la problematica handicapului şi legislaţia în domeniu.
(2) Personalul din cadrul centrelor
prevăzute la art. 51 alin. (1) are obligaţia respectării
standardelor specifice de calitate, precum şi a prevederilor legale
privind drepturile persoanelor cu handicap.
(3) Nerespectarea prevederilor alin. (2)
atrage, după caz, răspunderea disciplinară,
contravenţională sau penală, conform prevederilor legale.
Art. 56 - (1) Personalul de
specialitate care îşi desfăşoară activitatea în centrele
publice din mediul rural, de zi şi rezidenţiale pentru copiii şi
adulţii cu handicap, beneficiază de decontarea cheltuielilor de
transport dus-întors de la domiciliu, în condiţiile legii.
(2) Sumele necesare acordării drepturilor
prevăzute la alin. (1) se asigură din bugetele proprii ale
judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe a
căror rază teritorială funcţionează centrul.
Secţiunea a 5-a
Prestaţii sociale pentru
persoanele cu handicap
Art. 57 - (1) Dreptul la asistenţă socială sub
formă de prestaţii sociale se acordă la cerere sau din oficiu,
după caz, pe baza actelor doveditoare, în condiţiile prevăzute
de lege.
(2) Cererea pentru plata prestaţiilor
sociale se înregistrează la autoritatea administraţiei publice locale
competente în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul
sau reşedinţa persoana cu handicap.
(3) Cererea şi actele doveditoare pot
fi depuse în condiţiile prevăzute la art. 31 alin. (3).
(4) Plata prestaţiei sociale se face
începând cu luna următoare depunerii cererii şi încetează cu
luna următoare încetării dreptului la prestaţia socială
respectivă.
Art. 58 - (1) Copiii cu
handicap, inclusiv copiii cu handicap de tip HIV/SIDA, beneficiază de
alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de
lege, majorat cu 100%.
(2) Copiii cu handicap de tip HIV/SIDA
beneficiază de o alocaţie lunară de hrană, calculată
pe baza alocaţiei zilnice de hrană stabilite pentru consumurile
colective din unităţile sanitare publice.
(3) Adultul cu handicap vizual grav
primeşte pentru plata însoţitorului o indemnizaţie
echivalentă cu salariul net al asistentului social debutant cu studii
medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul
bugetar, altele decât cele cu paturi.
(4)***) Adultul cu handicap beneficiază, în condiţiile
prezentei legi, de următoarele prestaţii sociale:
a) indemnizaţie lunară,
indiferent de venituri:
1. în cuantum de 187 lei, pentru adultul cu
handicap grav;
2. în cuantum de 154 lei, pentru adultul cu
handicap accentuat;
b) buget personal complementar
lunar, indiferent de venituri:
1. în cuantum de 84 lei, pentru adultul cu handicap grav;
2. în cuantum de 63 lei, pentru adultul cu handicap
accentuat;
3. în cuantum de 31 lei, pentru adultul cu handicap
mediu.
(5) Beneficiază de prestaţia
socială prevăzută la alin. (4) lit. b) şi familia sau
reprezentantul legal al copilului cu handicap grav, accentuat ori mediu pe
perioada în care îl are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere.
(6) Nu pot beneficia de prevederile alin.
(4):
a) adulţii cu handicap îngrijiţi
şi protejaţi în centre rezidenţiale publice, cu excepţia
centrului de tip respiro;
b) persoanele cu handicap care sunt
reţinute, arestate sau condamnate definitiv la o pedeapsă
privativă de libertate, pe perioada reţinerii, arestării ori a
detenţiei;
c) adulţii cu handicap grav sau
accentuat care realizează venituri, aflaţi în îngrijirea şi
protecţia asistentului personal profesionist.
(7) Nu pot beneficia de prevederile alin.
(4) lit. a) adulţii cu handicap grav sau accentuat care nu realizează
venituri, aflaţi în îngrijirea şi protecţia asistentului
personal profesionist.
(8) Nu pot beneficia de dreptul
prevăzut la alin. (1) copiii cu handicap care se află în internate
sau centre de plasament aferente unităţilor ori instituţiilor de
învăţământ special sau în alte tipuri de instituţii publice
cu caracter social, cu excepţia centrului de tip respiro, în care se
asigură întreţinere completă din partea autorităţii
administraţiei publice.
(9) De dreptul prevăzut la alin. (2) poate
beneficia copilul bolnav de SIDA numai pe perioada în care este îngrijit în
familie.
(10) Sumele aferente drepturilor
prevăzute la alin. (1) - (5) şi cheltuielilor de administrare se vor
asigura prin bugetele proprii ale judeţelor/sectoarelor municipiului
Bucureşti din transferuri de la bugetul de stat către bugetele
locale, prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului
Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.
(11) Plata drepturilor prevăzute la
alin. (1) - (5) se realizează prin direcţiile generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului
judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
(12) Bugetul personal complementar
prevăzut la alin. (4) lit. b) nu este luat în calcul la stabilirea altor
drepturi şi obligaţii.
(13) Cuantumul drepturilor se
actualizează anual cu indicele creşterii preţurilor de consum,
prin hotărâre a Guvernului.
(14) Drepturile restante aferente
deciziilor emise şi neplătite în anul 2006 pentru persoanele cu
handicap vizual, stabilite în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
102/1999**) privind protecţia specială şi încadrarea în
muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările şi
completările ulterioare, se asigură şi se plătesc de
către Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de
Şanse prin direcţiile de muncă şi protecţie
socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
_____________
**) Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 102/1999 a fost abrogată prin Legea nr. 448/2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18
decembrie 2006.
***) Modificările aduse alin. 4 din
prezentul articol prin H.G. 10/2008 se aplică începând cu 01.01.2008
Secţiunea a 6-a
Obligaţiile persoanelor cu handicap,
ale familiei sau reprezentanţilor legali
Art. 59 - Persoanele
cu handicap au următoarele obligaţii:
a) să se prezinte, din oficiu sau la solicitare,
pentru evaluare şi reevaluare, la comisiile cu competenţă în
domeniu;
b)
să depună diligenţele necesare pentru a beneficia de drepturile
prevăzute de lege;
c) să urmeze activităţile
şi serviciile prevăzute în planul de recuperare pentru copilul cu
handicap, respectiv în planul individual de servicii al adultului cu handicap;
d) să depună diligenţe
pentru încadrarea în muncă, în condiţiile legii, în raport cu
pregătirea, posibilităţile fizice şi psihice, pe baza
recomandărilor comisiei cu competenţă în domeniu;
e) să colaboreze cu asistenţii
sociali şi specialiştii care au ca scop recuperarea, reabilitarea,
orientarea profesională şi integrarea socială;
f) să aducă la
cunoştinţă direcţiilor generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale
ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în termen de 48 de ore de la
luarea la cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de
handicap, domiciliu sau reşedinţă, starea materială şi
alte situaţii de natură să modifice acordarea drepturilor
prevăzute de lege.
Art. 60 - Persoana
care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil sau adult
cu handicap are următoarele obligaţii principale:
a) să asigure creşterea şi îngrijirea
corespunzătoare a persoanei cu handicap;
b) să respecte şi/sau să
urmeze activităţile şi serviciile prevăzute în planul de
recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv în planul individual de
servicii al adultului cu handicap;
c) să însoţească persoana cu
handicap, la termenul necesar sau la solicitare, pentru evaluare şi
reevaluare, la comisiile cu competenţă în domeniu;
d) să se prezinte la solicitarea
direcţiilor generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti;
e) să colaboreze cu asistenţii
sociali şi specialiştii care au ca scop recuperarea, reabilitarea,
orientarea profesională şi integrarea socială;
f) să comunice direcţiilor
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului
judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în
termen de 48 de ore de la luarea la cunoştinţă, orice modificare
cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau reşedinţă,
starea materială, precum şi alte situaţii de natură să
modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.
Cap. IV
Accesibilitate
Art. 61 - În vederea
asigurării accesului persoanelor cu handicap la mediul fizic,
informaţional şi comunicaţional, autorităţile publice
au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:
a) să promoveze şi să implementeze
conceptul Acces pentru toţi, pentru a împiedica crearea de noi
bariere şi apariţia unor noi surse de discriminare;
b) să sprijine cercetarea, dezvoltarea
şi producţia de noi tehnologii de informare şi comunicare
şi tehnologii asistive;
c) să recomande şi să
susţină introducerea în pregătirea iniţială a elevilor
şi studenţilor a unor cursuri referitoare la problematica
handicapului şi a nevoilor acestora, precum şi la diversificarea
modalităţilor de realizare a accesibilităţii;
d) să faciliteze accesul persoanelor
cu handicap la noile tehnologii;
e) să asigure accesul la
informaţiile publice pentru persoanele cu handicap;
f) să asigure interpreţi
autorizaţi ai limbajului mimico-gestual şi ai limbajului specific
persoanelor cu surdocecitate;
g) să proiecteze şi să
deruleze, în colaborare sau în parteneriat cu persoanele juridice, publice ori
private, programe de accesibilitate sau de conştientizare asupra
importanţei acesteia.
Art. 62 - (1) Clădirile
de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit
construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun şi
staţiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru
călători şi peroanele principalelor staţii, spaţiile
de parcare, străzile şi drumurile publice, telefoanele publice,
mediul informaţional şi comunicaţional vor fi adaptate conform
prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul
neîngrădit al persoanelor cu handicap.
(2) Clădirile de patrimoniu şi cele istorice se
vor adapta, cu respectarea caracteristicilor arhitectonice, conform
prevederilor legale în domeniu.
(3) Costurile lucrărilor necesare
pentru realizarea adaptărilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se
suportă din bugetele autorităţilor administraţiei publice
centrale sau locale şi din sursele proprii ale persoanelor juridice cu
capital privat, după caz.
(4) Autorităţile
administraţiei publice locale au obligaţia să includă
reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu
Handicap sau ai organizaţiilor neguvernamentale ale persoanelor cu handicap
în comisiile de recepţie a lucrărilor de construcţie ori de
adaptare a obiectivelor prevăzute la alin. (1) şi (2).
Art. 63 - (1) Autorităţile prevăzute de lege au
obligaţia să elibereze autorizaţia de construcţie pentru
clădirile de utilitate publică numai în condiţiile
respectării prevederilor legale în domeniu, astfel încât să fie
permis accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică
şi pentru clădirile de locuit care se construiesc ori pentru care se
realizează lucrări de consolidare, de reabilitare, de extindere
şi/sau de modernizare, cu finanţare din fonduri publice.
(3) Adaptarea accesului în clădirile
aflate în patrimoniul public sau privat al statului ori al unităţilor
administrativ-teritoriale se face şi în condiţiile când nu se
realizează lucrările prevăzute la alin. (2), la solicitarea
persoanelor cu handicap grav, locatari ai acestora.
Art. 64 - (1) Pentru a facilita accesul neîngrădit al
persoanelor cu handicap la transport şi călătorie, până la
31 decembrie 2010, autorităţile administraţiei publice locale au
obligaţia să ia măsuri pentru:
a)
adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulaţie;
b) adaptarea tuturor staţiilor
mijloacelor de transport în comun conform prevederilor legale, inclusiv
marcarea prin pavaj tactil a spaţiilor de acces spre
c) montarea panourilor de afişaj
corespunzătoare nevoilor persoanelor cu handicap vizual şi auditiv în
mijloacele de transport public;
d) imprimarea cu caractere mari şi în culori
contrastante a rutelor şi a indicativelor mijloacelor de transport în
comun.
(2) În termen de 6 luni de la data
intrării în vigoare a prezentei legi, toţi operatorii de taxi au
obligaţia să asigure cel puţin o maşină adaptată
transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant.
(3) Constituie discriminare refuzul
conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu handicap
şi a dispozitivului de mers.
(4) Până la data de 31 decembrie 2007,
autorităţile administraţiei publice locale competente au
obligaţia să ia măsuri pentru:
a) adaptarea trecerilor de pietoni de pe
străzile şi drumurile publice conform prevederilor legale, inclusiv
marcarea prin pavaj tactil;
b) montarea sistemelor de semnalizare
sonoră şi vizuală la intersecţiile cu trafic intens.
(5) Câinele-ghid care însoţeşte
persoana cu handicap grav are acces liber şi gratuit în toate locurile
publice şi în mijloacele de transport.
(6) Până la data de 31 decembrie 2010,
administratorii infrastructurii feroviare şi operatorii de transport
feroviar au următoarele obligaţii:
a) să adapteze cel puţin un vagon
şi staţiile principale de tren, pentru a permite accesul persoanelor
cu handicap care utilizează fotoliul rulant;
b) să marcheze prin pavaj tactil
contrastant căile spre peroanele de îmbarcare, ghişee sau alte
utilităţi.
Art. 65 - (1) În spaţiile de parcare de pe lângă
clădirile de utilitate publică, precum şi în cele organizate vor
fi adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional cel
puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai
puţin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de
transport pentru persoane cu handicap.
(2) Persoanele cu handicap sau
reprezentanţii legali ai acestora, la cerere, pot beneficia de un
card-legitimaţie pentru locurile gratuite de parcare. Autovehiculul care
transportă o persoană cu handicap posesoare de card-legitimaţie
beneficiază de parcare gratuită.
(3) Modelul cardului-legitimaţie va fi
stabilit în normele metodologice*) de aplicare a prevederilor prezentei legi.
Eliberarea cardurilor se face de către autorităţile
administraţiei publice locale.
(4) Costurile aferente dreptului
prevăzut la alin. (2) se suportă din bugetele locale.
(5) În spaţiile de parcare ale
domeniului public şi cât mai aproape de domiciliu, administratorul
acestora repartizează locuri de parcare gratuită persoanelor cu
handicap care au solicitat şi au nevoie de astfel de parcare.
_____________
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006
privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4
aprilie 2007.
Art. 66 - (1) Editurile au
obligaţia să pună matriţele electronice utilizate pentru
tipărirea cărţilor şi revistelor la dispoziţia
persoanelor juridice autorizate care le solicită pentru a le transforma în
format accesibil persoanelor cu deficienţe de vedere sau de citire, în
condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu
modificările şi completările ulterioare.
(2) Bibliotecile publice au obligaţia să
înfiinţeze secţii cu carte în formate accesibile persoanelor cu
deficienţe de vedere sau de citire.
Art. 67 - (1) Până la data de 31 martie 2007, operatorii de
telefonie au următoarele obligaţii:
a) să adapteze cel puţin o
cabină la o baterie de telefoane publice în conformitate cu prevederile
legale în vigoare;
b) să furnizeze informaţii despre
costurile serviciilor în forme accesibile persoanelor cu handicap.
(2) Operatorii de servicii bancare au
obligaţia să pună la dispoziţia persoanelor cu handicap, la
solicitarea acestora, extrase de cont şi alte informaţii în formate
accesibile.
(3) Angajaţii operatorilor de servicii
bancare şi poştale au obligaţia de a acorda asistenţă
în completarea formularelor, la solicitarea persoanelor cu handicap.
Art. 68 - Până la data de 31 decembrie 2007, proprietarii de
spaţii hoteliere au următoarele obligaţii:
a) să adapteze cel puţin o
cameră pentru găzduirea persoanei cu handicap care utilizează
fotoliul rulant;
b) să marcheze prin pavaj sau covoare
tactile intrarea, recepţia şi să deţină harta
tactilă a clădirii;
c) să monteze lifturi cu însemne
tactile.
Art. 69 - (1) Autorităţile şi instituţiile
centrale şi locale, publice sau private asigură, pentru
relaţiile directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate,
interpreţi autorizaţi ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului
specific al persoanei cu surdocecitate.
(2) Metodologia de autorizare a
interpreţilor**) va fi aprobată prin ordin comun al ministrului
educaţiei, cercetării şi tineretului şi al ministrului
muncii, familiei şi egalităţii de şanse, la propunerea
Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, cu
consultarea Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, precum
şi a organizaţiilor neguvernamentale din domeniul
surdocecităţii.
_____________
**) A se vedea Ordinul ministrului muncii, familiei
şi egalităţii de şanse, al preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap şi al
ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 671/1.640/61/2007
pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a interpreţilor limbajului
mimico-gestual şi a interpreţilor limbajului specific persoanei cu
surdocecitate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din
27 septembrie 2007.
Art. 70 - (1) Autorităţile centrale şi locale
publice, precum şi instituţiile centrale şi locale, publice sau
de drept privat, au obligaţia de a asigura servicii de informare şi
documentare accesibile persoanelor cu handicap.
(2) În termen de 6 luni de la intrarea în
vigoare a prezentei legi, serviciile de relaţii cu publicul vor afişa
şi vor dispune de informaţii accesibile persoanelor cu handicap
vizual, auditiv şi mintal.
Art. 71 - (1) Până la data de 31 decembrie 2007,
autorităţile publice au obligaţia să ia măsuri pentru:
a) accesibilizarea paginilor de internet
proprii, în vederea îmbunătăţirii accesării documentelor
electronice de către persoanele cu handicap vizual şi mintal;
b) utilizarea pictogramelor în toate
serviciile publice;
c) adaptarea telefoanelor cu telefax
şi teletext pentru persoanele cu handicap auditiv.
(2) În achiziţia de echipamente
şi softuri, instituţiile publice vor avea în vedere respectarea
criteriului de accesibilitate.
Cap. V
Orientare, formare profesională,
ocupare şi angajare în muncă
Art. 72 - (1) Orice
persoană cu handicap care doreşte să se integreze sau să se
reintegreze în muncă are acces gratuit la evaluare şi orientare
profesională, indiferent de vârstă, tipul şi gradul de handicap.
(2) Persoana cu handicap participă activ în procesul
evaluării şi orientării profesionale, are acces la informare
şi la alegerea activităţii, conform dorinţelor şi
aptitudinilor sale.
(3) Datele şi informaţiile
personale colectate în cursul procesului de evaluare şi orientare
profesională sunt confidenţiale şi pot fi utilizate numai în
interesul şi cu acordul persoanei cu handicap în cauză.
Art. 73 - (1)
Beneficiază de orientare profesională, după caz, persoana cu
handicap care este şcolarizată şi are vârsta
corespunzătoare în vederea integrării profesionale, persoana care nu
are un loc de muncă, cea care nu are experienţă
profesională sau cea care, deşi încadrată în muncă,
doreşte reconversie profesională.
(2) Persoana cu handicap sau, după caz, familia ori
reprezentantul legal al acesteia este principalul factor de decizie cu privire
la orientarea profesională.
(3) Formarea profesională a
persoanelor cu handicap se organizează, conform legii, prin programe de
iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare şi
specializare.
Art. 74 - (1) În vederea
asigurării evaluării, orientării, formării şi
reconversiei profesionale a persoanelor cu handicap, autorităţile
publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:
a) să realizeze/diversifice/susţină
financiar programe privind orientarea profesională a persoanelor cu
handicap;
b) să asigure pregătirea şi
formarea pentru ocupaţii necesare în domeniul handicapului;
c) să coreleze pregătirea
profesională a persoanelor cu handicap cu cerinţele pieţei
muncii;
d) să creeze cadrul necesar pentru
accesul la evaluare şi orientare profesională în orice meserie, în
funcţie de abilităţile persoanelor cu handicap.
(2) Evaluarea şi orientarea
profesională a adulţilor cu handicap se realizează de comisia de
evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în condiţiile legii.
Art. 75 - (1) Persoanele cu handicap au dreptul să li se
creeze toate condiţiile pentru a-şi alege şi exercita profesia,
meseria sau ocupaţia, pentru a dobândi şi menţine un loc de
muncă, precum şi pentru a promova profesional.
(2) În realizarea drepturilor
prevăzute la alin. (1), autorităţile publice au obligaţia
să ia următoarele măsuri specifice:
a) să promoveze conceptul potrivit
căruia persoana cu handicap încadrată în muncă reprezintă o
valoare adăugată pentru societate şi, în special, pentru
comunitatea căreia aparţine;
b) să promoveze un mediu de muncă
deschis, inclusiv şi accesibil persoanelor cu handicap;
c) să creeze condiţiile şi
serviciile necesare pentru ca persoana cu handicap să poată alege
forma de conversie/reconversie profesională şi locul de muncă,
în conformitate cu potenţialul ei funcţional;
d) să înfiinţeze şi să
susţină complexe de servicii, formate din unităţi protejate
autorizate şi locuinţe protejate;
e) să iniţieze şi să
dezvolte forme de stimulare a angajatorilor, în vederea angajării şi
păstrării în muncă a persoanelor cu handicap;
f) să acorde sprijin pentru
organizarea unei pieţe de desfacere pentru produsul muncii persoanei cu
handicap;
g) să diversifice şi să
susţină diferite servicii sociale, respectiv consiliere pentru
persoana cu handicap şi familia acesteia, informare pentru angajatori,
angajare asistată şi altele asemenea;
h) să promoveze serviciile de mediere
pe piaţa muncii a persoanelor cu handicap;
i) să realizeze/actualizeze permanent
baza de date, pentru evidenţierea ofertei de muncă din rândul
persoanelor cu handicap;
j) să dezvolte colaborări cu
mass-media, în vederea creşterii gradului de
conştientizare/sensibilizare a comunităţii cu privire la
potenţialul, abilităţile şi contribuţia persoanelor cu
handicap la piaţa muncii;
k) să realizeze, în colaborare sau
parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private, programe şi proiecte
având ca obiectiv creşterea gradului de ocupare;
l) să iniţieze şi să
susţină campanii de sensibilizare şi conştientizare a
angajatorilor asupra abilităţilor persoanelor cu handicap;
m) să iniţieze programe specifice
care stimulează creşterea participării pe piaţa muncii a
forţei de muncă din rândul grupurilor supuse riscului major de
excluziune socială.
Art. 76 - Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului stabileşte măsuri
privind egalitatea de şanse pentru persoanele cu handicap, asigurând,
acolo unde este necesar, suport adiţional adaptat nevoilor adulţilor
cu handicap, sprijinind accesul acestora în unităţile şi
instituţiile de învăţământ superior. Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului iniţiază programe
de educaţie permanentă a adulţilor cu handicap şi
asigură sprijin privind implementarea lor.
Art. 77 - (1) Persoanele cu handicap au dreptul de a munci şi
de a realiza venituri în conformitate cu prevederile legislaţiei muncii,
precum şi cu dispoziţiile speciale din prezenta lege.
(2) În sensul prezentei legi şi numai
în contextul încadrării în muncă, prin persoană cu handicap se
înţelege şi persoana invalidă gradul III.
Art. 78 - (1) Persoanele cu
handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale
şi capacităţii de muncă, atestate prin certificatul de
încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la nivel
judeţean sau al sectoarelor municipiului Bucureşti.
(2) Autorităţile şi
instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au
cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu
handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de
angajaţi.
(3) Autorităţile şi
instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu
angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin.
(2), pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligaţii:
a) să plătească lunar
către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de
bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri
de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;
b) să achiziţioneze produse sau servicii de la
unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în
sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat în
condiţiile prevăzute la lit. a).
(4) Fac excepţie de la prevederile
alin. (2) instituţiile publice de apărare naţională, ordine
publică şi siguranţă naţională.
(5) Monitorizarea şi controlul
respectării prevederilor alin. (2) şi (3) se fac de către
Inspecţia Muncii.
Art. 79 - (1) Angajarea persoanei cu handicap în muncă se
realizează în următoarele forme:
a) pe piaţa liberă a muncii;
b) la domiciliu;
c) în forme protejate.
(2) Formele protejate de angajare în
muncă sunt:
a) loc de muncă protejat;
b) unitate protejată autorizată.
Art. 80 - Persoanele cu handicap angajate la domiciliu
beneficiază din partea angajatorului de transportul la şi de la
domiciliu al materiilor prime şi materialelor necesare în activitate,
precum şi al produselor finite realizate.
Art. 81 - (1)
Unităţile protejate pot fi înfiinţate de orice persoană
fizică sau juridică, de drept public sau privat, care angajează
persoane cu handicap.
(2) Unităţile protejate pot fi:
a) cu personalitate juridică;
b) fără personalitate
juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secţii, ateliere sau
alte structuri din cadrul operatorilor economici, instituţiilor publice
ori din cadrul organizaţiilor neguvernamentale, precum şi cele
organizate de persoana cu handicap autorizată, în condiţiile legii,
să desfăşoare activităţi economice independente.
(3) Procedura de autorizare a unităţilor
protejate se stabileşte prin ordin al preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap*).
_____________
*) A se vedea Ordinul preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 60/2007
privind aprobarea Procedurii de autorizare a unităţilor protejate,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 3 mai 2007.
Art. 82 - (1) Unităţile protejate autorizate
beneficiază de următoarele drepturi:
a) scutire de plata taxelor de autorizare
la înfiinţare şi de reautorizare;
b) scutire de plată a impozitului pe
profit, cu condiţia ca cel puţin 75% din fondul obţinut prin
scutire să fie reinvestit pentru restructurare sau pentru
achiziţionarea de echipamente tehnologice, maşini, utilaje,
instalaţii de lucru şi/sau amenajarea locurilor de muncă
protejate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 571/2003, cu modificările
şi completările ulterioare;
c) alte drepturi acordate de
autorităţile administraţiei publice locale finanţate din
fondurile proprii.
(2) La începutul fiecărui an,
unităţile protejate autorizate au obligaţia să prezinte
raportul de activitate pentru anul precedent Autorităţii
Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.
(3) Nerespectarea obligaţiei
prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu suspendarea
autorizaţiei de funcţionare ca unitate protejată sau, după
caz, cu retragerea acesteia şi cu obligaţia rambursării
integrale a facilităţilor de care a beneficiat pe durata
funcţionării ca unitate protejată autorizată.
(4) Procedura de suspendare sau retragere a
autorizaţiei unităţilor protejate se stabileşte prin
normele metodologice**) de aplicare a prevederilor prezentei legi.
_____________
**) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006
privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4
aprilie 2007.
Art. 83 - (1) Persoanele cu
handicap aflate în căutarea unui loc de muncă sau încadrate în
muncă beneficiază de următoarele drepturi:
a) cursuri de formare profesională;
b) adaptare rezonabilă la locul de
muncă;
c) consiliere în perioada prealabilă
angajării şi pe parcursul angajării, precum şi în perioada
de probă, din partea unui consilier specializat în medierea muncii;
d) o perioadă de probă la
angajare, plătită, de cel puţin 45 de zile lucrătoare;
e) un preaviz plătit, de minimum 30 de
zile lucrătoare, acordat la desfacerea contractului individual de
muncă din iniţiativa angajatorului pentru motive neimputabile
acestuia;
f) posibilitatea de a lucra mai puţin
de 8 ore pe zi, în condiţiile legii, în cazul în care beneficiază de
recomandarea comisiei de evaluare în acest sens;
g) scutirea de plata impozitului pe
salariu.
(2) Finanţarea drepturilor
prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) pentru persoanele cu handicap
aflate în căutarea unui loc de muncă se suportă din bugetul
asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii.
Art. 84 - Angajatorii
persoanelor cu handicap beneficiază de următoarele drepturi:
a) deducerea, la calculul profitului
impozabil, a sumelor aferente adaptării locurilor de muncă protejate
şi achiziţionării utilajelor şi echipamentelor utilizate în
procesul de producţie de către persoana cu handicap;
b) deducerea, la calculul profitului impozabil, a
cheltuielilor cu transportul persoanelor cu handicap de la domiciliu la locul
de muncă, precum şi a cheltuielilor cu transportul materiilor prime
şi al produselor finite la şi de la domiciliul persoanei cu handicap,
angajată pentru muncă la domiciliu;
c) decontarea din bugetul asigurărilor
pentru şomaj a cheltuielilor specifice de pregătire, formare şi
orientare profesională şi de încadrare în muncă a persoanelor cu
handicap;
d) o subvenţie de la stat, în
condiţiile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor
pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă,
cu modificările şi completările ulterioare.
Cap. VI
Încadrarea în grad de handicap
Art. 85 - (1) Persoanele cu
handicap beneficiază de drepturile prevăzute la art. 6 pe baza
încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul de handicap.
(2) Încadrarea în grad şi tip de handicap a copiilor
cu handicap se face de comisia pentru protecţia copilului.
(3) Încadrarea în grad şi tip de
handicap a adulţilor cu handicap se face de comisia de evaluare a
persoanelor adulte cu handicap.
(4) Comisiile prevăzute la alin. (2)
şi (3) sunt organe de specialitate ale consiliilor judeţene,
după caz, ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului
Bucureşti.
(5) Criteriile medicopsihosociale pe baza
cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap sunt aprobate
prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi
al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse, la
propunerea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap,
până la 30 noiembrie 2007.
Art. 86 - (1) Gradele de
handicap sunt: uşor, mediu, accentuat şi grav.
(2) Tipurile de handicap sunt: fizic,
vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat,
boli rare.
Art. 87 - (1) Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap,
denumită în continuare comisia de evaluare, are următoarele
atribuţii principale:
a) stabileşte încadrarea în grad de
handicap şi, după caz, orientarea profesională a adultului cu
handicap, capacitatea de muncă;
b) stabileşte măsurile de
protecţie a adultului cu handicap, în condiţiile legii;
c) reevaluează periodic sau la
sesizarea direcţiilor generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, încadrarea în grad de handicap, orientarea
profesională, precum şi celelalte măsuri de protecţie a
adulţilor cu handicap;
d) revocă sau înlocuieşte
măsura de protecţie stabilită, în condiţiile legii,
dacă împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au
modificat;
e) soluţionează cererile privind
eliberarea atestatului de asistent personal profesionist;
f) informează adultul cu handicap sau
reprezentantul legal al acestuia cu privire la măsurile de protecţie
stabilite;
g) promovează drepturile persoanelor
cu handicap în toate activităţile pe care le întreprinde.
(2) Comisia de evaluare îndeplineşte
orice alte atribuţii prevăzute de lege.
(3) Organizarea şi metodologia de
funcţionare a comisiei de evaluare se reglementează prin
hotărâre a Guvernului.
Art. 88 - În vederea
exercitării atribuţiilor ce revin comisiei de evaluare, se
înfiinţează serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte
cu handicap, în cadrul direcţiilor generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale
ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Art. 89 - (1) Odată cu emiterea certificatului de încadrare în
grad şi tip de handicap, comisia de evaluare are obligaţia de a
elabora programul individual de reabilitare şi integrare socială a
adultului cu handicap.
(2) Pentru elaborarea programului
individual de reabilitare şi integrare socială, comisia de evaluare
va colabora cu persoana cu handicap sau cu reprezentantul legal al acesteia.
(3) Certificatul prevăzut la alin. (1)
dă dreptul adultului cu handicap de a beneficia de dispoziţiile
prevăzute de lege pentru gradul de handicap respectiv.
(4) Programul individual de reabilitare
şi integrare socială prevăzut la alin. (1) se întocmeşte
şi se revizuieşte în conformitate cu normele metodologice*) de
aplicare a prevederilor prezentei legi.
_____________
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006
privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4
aprilie 2007.
Art. 90 - Lucrările de
secretariat ale comisiei de evaluare sunt asigurate de un secretariat, care
funcţionează în cadrul direcţiilor generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului
judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Cap. VII
Parteneriate
Art. 91 - În activitatea de
protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu handicap, Autoritatea
Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi
autorităţile administraţiei publice centrale şi locale
întreţin relaţii de dialog, colaborare şi parteneriat cu
organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap sau care
reprezintă interesele acestora, precum şi cu instituţiile de
cult recunoscute de lege cu activitate în domeniu.
Art. 92 - (1) Se
înfiinţează, pe lângă Autoritatea Naţională pentru
Persoanele cu Handicap, Consiliul de analiză a problemelor persoanelor cu
handicap, denumit în continuare Consiliul, cu rol consultativ, în
următoarea componenţă:
a) preşedintele Autorităţii Naţionale
pentru Persoanele cu Handicap;
b) preşedintele Consiliului
Naţional al Dizabilităţii din România;
c) un reprezentant al Autorităţii
Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului;
d) un reprezentant al Ministerului Muncii,
Familiei şi Egalităţii de Şanse;
e) un reprezentant al Ministerului
Sănătăţii Publice;
f) un reprezentant al unei organizaţii
neguvernamentale pentru protecţia drepturilor omului;
g) câte un reprezentant al organismelor
administraţiei publice centrale şi/sau locale, precum şi al
altor organisme de drept public sau privat din domeniu, cu statut de membri nepermanenţi, în
funcţie de problemele ce urmează a fi soluţionate.
(2) Consiliul are următoarele
atribuţii:
a) emite avize consultative cu privire la
proiectele de acte normative care au ca obiect protecţia persoanelor cu
handicap, iniţiate de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu
Handicap sau de alte autorităţi competente;
b) analizează problematica
protecţiei persoanelor cu handicap şi propune măsuri privind
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale acestora;
c) sesizează organele competente cu
privire la încălcarea drepturilor persoanelor cu handicap.
(3) Consiliul se întruneşte în
şedinţe ordinare trimestriale, precum şi în şedinţe
extraordinare ori de câte ori este necesar.
(4) Convocarea membrilor se realizează
de către Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap.
(5)
Şedinţele se desfăşoară la sediul
Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap sau în orice
alt loc pe care aceasta îl propune.
(6) Secretariatul Consiliului se
asigură de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap.
(7) Modul de organizare şi
funcţionare a Consiliului se aprobă prin ordin al preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap*).
_____________
*) A se vedea Ordinul preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 256/2007
privind organizarea şi funcţionarea Consiliului de analiză a
problemelor persoanelor cu handicap, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 561 din 15 august 2007.
Art. 93 - (1) La nivelul
judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti se vor
înfiinţa, pe lângă direcţiile generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale
ale sectoarelor municipiului Bucureşti, comitete de analiză a
problemelor persoanelor cu handicap.
(2) Înfiinţarea, precum şi modul
de organizare şi funcţionare se aprobă prin hotărâre a
consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti.
Cap. VIII
Finanţarea sistemului de
protecţie a persoanelor cu handicap
Art. 94 - (1)
Protecţia persoanelor cu handicap se finanţează din
următoarele surse:
a) bugetul local al comunelor, oraşelor şi
municipiilor;
b)
bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului
Bucureşti;
c) bugetul de stat;
d) contribuţii lunare de
întreţinere a persoanelor cu handicap care beneficiază de servicii
sociale în centre;
e) donaţii, sponsorizări şi alte surse, în
condiţiile legii.
(2) Pentru a garanta primirea de către
persoanele cu handicap a sumelor reprezentând prestaţii sociale, acestea
vor fi constituite numai din sume provenind de la bugetul de stat şi vor
fi gestionate de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de
Şanse prin direcţiile teritoriale de muncă şi
protecţie socială.
(3) Costul mediu lunar de întreţinere
în centrele rezidenţiale pentru persoane cu handicap, precum şi
nivelul contribuţiei lunare de întreţinere datorate de adulţii
cu handicap asistaţi în centre sau de susţinătorii acestora se
stabilesc prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Persoanele cu Handicap.
(4) Pentru anumite servicii sociale
furnizate persoanelor cu handicap se pot percepe taxe, în condiţiile
stabilite de furnizorii de servicii sociale publici sau privaţi
acreditaţi, cu avizul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele
cu Handicap.
Art. 95 - (1) Produsele
şi serviciile realizate de centrele pentru persoanele cu handicap, aflate
în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu
Handicap, pot fi valorificate către persoane fizice şi juridice.
(2) Sumele obţinute în condiţiile
prevăzute la alin. (1) se fac venit la bugetul local al unităţii
administrativ-teritoriale în subordinea căreia funcţionează
centrul respectiv.
Art. 96 - (1) Autoritatea
Naţională pentru Persoanele cu Handicap poate finanţa sau,
după caz, cofinanţa programe de interes naţional care au ca scop
integrarea, incluziunea socială şi profesională a persoanelor
adulte cu handicap, precum şi creşterea calităţii
vieţii acestora.
(2) Programele de interes naţional prevăzute la
alin. (1), complementare acţiunilor finanţate la nivel local, pot
avea următoarele obiective generale:
a) realizarea investiţiilor necesare
pentru dezvoltarea, diversificarea, restructurarea şi buna
funcţionare a serviciilor şi centrelor care asigură îngrijirea
adulţilor cu handicap;
b) realizarea de studii, cercetări
şi publicaţii în cadrul domeniului său de activitate;
c) instruirea personalului care îşi
desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor şi centrelor
pentru persoanele cu handicap;
d) informarea opiniei publice despre
drepturile adulţilor cu handicap prin campanii de mediatizare;
e) transcrierea sau traducerea materialelor
informative şi culturale în sistemele de acces la informaţie,
specifice persoanelor încadrate în anumite categorii de handicap: alfabet
Braille, înregistrări audio, scriere vizuală cu litere mărite,
limbaj mimico-gestual, pictograme;
f) orice alte obiective
corespunzătoare domeniului de activitate al Autorităţii
Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.
(3) Programele de interes naţional
prevăzute la alin. (1) se aprobă ca anexă la bugetul
Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, pe
baza fundamentărilor elaborate de Autoritatea Naţională pentru
Persoanele cu Handicap.
(4) Metodologia de selectare şi
finanţare a programelor de interes naţional se aprobă prin ordin
al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu
Handicap.
Art. 97 - (1) Finanţarea
sau, după caz, cofinanţarea programelor de interes naţional
prevăzute la art. 96 alin. (1) se asigură din următoarele surse:
a) bugetul de stat;
b) fonduri externe rambursabile şi nerambursabile;
c) donaţii, sponsorizări şi
alte surse, în condiţiile legii.
(2) Sumele alocate din sursele
prevăzute la alin. (1) vor fi cuprinse în bugetul propriu al
Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.
(3) În scopul finanţării
programelor de interes naţional prevăzute la art. 96 alin. (1),
Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap poate aloca
fonduri din bugetul propriu:
a) serviciilor publice de
asistenţă socială din subordinea consiliilor judeţene
şi a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti;
b) organismelor private autorizate,
potrivit legii.
(4) Alocarea fondurilor potrivit prevederilor
alin. (3) se face pe bază de convenţii încheiate cu consiliile
judeţene şi cu consiliile locale ale sectoarelor municipiului
Bucureşti, respectiv cu organismele private autorizate potrivit legii.
(5) Autoritatea Naţională pentru
Persoanele cu Handicap poate finanţa proiecte din cadrul programelor de
interes naţional ce urmează să fie realizate, pe bază de
convenţie, în colaborare cu ministere, cu alte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale, precum şi cu alte
autorităţi sau instituţii publice şi organisme private
autorizate, potrivit legii.
Art. 98 - Asociaţia
Nevăzătorilor din România, Asociaţia Invalizilor de Război
Nevăzători din România, Asociaţia Naţională a Surzilor
din România, Liga Naţională a Organizaţiilor cu Personal
Handicapat din Cooperaţia Meşteşugărească, Consiliul
Naţional al Dizabilităţii din România pot primi, în
condiţiile legii, subvenţii de la bugetul de stat prin bugetul
Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, exclusiv în
completarea veniturilor proprii.
Art. 99 - (1) Autoritatea
Naţională pentru Persoanele cu Handicap finanţează proiecte
proprii, proiecte ale organizaţiilor neguvernamentale cu activitate în
domeniul protecţiei persoanelor cu handicap, precum şi proiecte ale
unităţilor protejate autorizate.
(2) Metodologia de selectare şi finanţare a
proiectelor se aprobă prin ordin al preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.
Cap. IX
Răspunderea juridică
Art. 100 - (1)
Următoarele fapte constituie contravenţii şi se
sancţionează după cum urmează:
a)
nerespectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1), art. 18 - 20, art. 21 alin.
(3) şi (4), art. 22, art. 23 alin. (1) şi (2), art. 24, 30, 31, art.
34 alin. (3), art. 51 alin. (4), art. 55 alin. (1), art. 62 - 68,
art. 69 alin. (1),
art. 70 - 71 alin. (3), art. 78 şi 82, cu amendă de la 3.000 lei la
9.000 lei;
b) parcarea altor mijloace de transport pe
locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn
internaţional pentru persoane cu handicap, cu amendă de la 200 lei la
1.000 lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare
respectiv;
c) eliberarea de certificate de încadrare
în grad de handicap cu încălcarea criteriilor prevăzute la art. 85
alin. (5), cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.
(2) Constatarea contravenţiilor
şi aplicarea amenzilor contravenţionale prevăzute la alin. (1)
lit. a) şi c) se fac de către personalul Autorităţii
Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, împuternicit prin ordin al
preşedintelui acesteia.
(3) Constatarea contravenţiei şi
aplicarea amenzii contravenţionale prevăzute la alin. (1) lit. b) se
fac de către agenţii de circulaţie sau de către personalul
de control cu atribuţii în acest sens.
(4) Sumele obţinute din aplicarea
amenzilor se fac venit la bugetul de stat.
(5) Prevederile prezentului articol se
completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi
completările ulterioare.
(6) Prevederile prezentului articol se
aplică începând cu data intrării în vigoare a normelor metodologice
de aplicare a prevederilor prezentei legi.
Art. 101 - (1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii
sociale de către persoana cu handicap sau familia acesteia se
recuperează de la aceasta, inclusiv dobânzile aferente.
(2) Sumele stabilite în conformitate cu
prevederile alin. (1), nerecuperate din cauza decesului persoanei cu handicap,
se recuperează, după caz, de la moştenitori, familie sau
reprezentanţi legali, în condiţiile dreptului comun.
Cap. X
Dispoziţii tranzitorii
şi finale
Art. 102 - Prevederile
art. 43 alin. (1) şi ale art. 58 alin. (4) şi (5) intră în
vigoare la 1 ianuarie 2007.
Art. 103 - La data
intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr.
102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă
a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările şi
completările ulterioare, cu excepţia prevederilor art. 18 alin. (2)
lit. d) şi e) şi alin. (5) şi ale art. 19 alin. (1) lit. a) - c), e), f), q)
şi r), care se abrogă începând cu data de 1 ianuarie 2007, precum
şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.
Art. 104 - În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a
prezentei legi, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap
va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi
şi le va supune spre aprobare prin hotărâre a Guvernului*).
_____________
*) Normele metodologice de aplicare a prevederilor
Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor
cu handicap au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4
aprilie 2007.
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. II din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2007, astfel cum a fost
modificat şi completat prin Legea nr. 275/2007 privind aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2007 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia
şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care nu este încorporat
în textul republicat al Legii nr. 448/2006 şi care se aplică, în
continuare, ca dispoziţii proprii ale Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 14/2007:
"Art.
II - (1) Drepturile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a), b), e), f) şi g)
şi la alin. (2) din Legea nr. 448/2006, cu modificările şi
completările ulterioare, se acordă, potrivit legii, dacă cererea
de acordare a acestora, însoţită de documentele doveditoare, se
depune de către persoana îndreptăţită în termen de maximum
180 de zile de la intrarea în vigoare a legii, indiferent de anul naşterii
copilului, dacă acesta nu a împlinit încă vârsta de 2, 3 şi,
respectiv, 7 ani, după caz.
(2) Procedura de acordare a drepturilor
prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b), e) - g) şi la alin. (2) din
Legea nr. 448/2006, cu modificările şi completările aduse prin
prezenta ordonanţă de urgenţă, se stabileşte prin
ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de
urgenţă.
(3) Pentru asigurarea în anul 2007 a
fondurilor necesare aplicării alin. (1) lit. a), b), e), f) şi g)
şi alin. (2) din Legea nr. 448/2006, cu modificările şi
completările ulterioare, se autorizează Ministerul Economiei şi
Finanţelor ca, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi
Egalităţii de Şanse, să introducă modificările ce
decurg din aplicarea prevederilor acestei legi în structura bugetului de stat
şi a bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii
de Şanse pe anul 2007."