Parlamentul
României
LEGE Nr. 116
din 15 martie 2002
privind prevenirea şi combaterea
marginalizării sociale
Publicată
în: Monitorul Oficial Nr. 193 din 21 martie 2002
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Cap. I
Dispoziții generale
Art. 1 - Caracterul
social al statului român, prevăzut în Constituție, impune instituirea unor
măsuri pentru evitarea degradării nivelului de trai și păstrarea demnității
tuturor cetățenilor.
Art. 2 - Obiectul
prezentei legi îl constituie garantarea accesului efectiv, în mod deosebit al
tinerilor, la drepturi elementare și fundamentale, cum sunt: dreptul la un loc
de muncă, la o locuință, la asistență medicală, la educație, precum și
instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a marginalizării sociale și
mobilizarea instituțiilor cu atribuții în domeniu.
Art. 3 - Marginalizarea
socială, în sensul prezentei legi, se definește prin poziția socială
periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la
resursele economice, politice, educaționale și comunicaționale ale
colectivității; ea se manifestă prin absența unui minimum de condiții sociale
de viață.
Art. 4 - (1)
Armonizarea politicilor destinate cunoașterii și prevenirii situațiilor care
determină marginalizarea socială se realizează cu participarea instituțiilor
publice, a comunităților locale, a reprezentanților organizațiilor patronale și
sindicale și a reprezentanților societății civile.
(2) Instituțiile publice centrale și
locale au obligația să stabilească măsuri și să realizeze acțiuni de combatere
a marginalizării sociale.
(3) Statul, prin instituțiile sale, asigură informarea completă și
accesul real la drepturile fundamentale ale cetățenilor.
Cap. II
Garantarea accesului la drepturi elementare și fundamentale
Secţiunea 1
Accesul la un loc de muncă
Art. 5 - (1)
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, denumită în continuare Agenția,
are obligația de a realiza un acompaniament social personalizat pentru tinerii
cu vârste între 16 și 25 de ani aflați în dificultate și confruntați cu riscul
excluderii profesionale, în scopul facilitării accesului lor la un loc de
muncă.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au
dreptul la consiliere profesională și mediere din partea personalului
specializat al Agenției, prin întocmirea unui plan individual de mediere.
Art. 6 - (1) În
scopul integrării sau reintegrării în muncă persoanele prevăzute la art. 5 pot
beneficia de plasare în muncă la un angajator avizat de Agenție, în baza unui
contract de solidaritate.
(2) Contractul de solidaritate poate fi încheiat între tânărul
beneficiar și Agenție pe o durată de până la 2 ani, dar nu mai puțin de un an.
(3) În sensul prezentei legi, termenul angajator nu exclude nici
o entitate care, potrivit legislației în vigoare, are dreptul să încadreze în
muncă personal.
Art. 7 - În baza
contractului de solidaritate angajatorul prevăzut la art. 6 alin. (3) va
încheia cu tânărul un contract individual de muncă pe durată determinată, egală
cu cea a contractului de solidaritate.
Art. 8 - (1)
Angajatorii care încadrează tineri în condițiile unui contract de solidaritate,
denumiți în continuare angajatori de inserție, vor încheia convenții cu
Agenția prin care aceasta se angajează să ramburseze lunar salariul de bază
stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de 75% din câștigul
salarial mediu net pe economie, comunicat de Institutul Național de Statistică.
(2) Dacă la data încetării contractului de solidaritate angajatorii de inserție
angajează tinerii prevăzuți la alin. (1) cu contract individual de muncă pe
durată nedeterminată, aceștia beneficiază, în baza aceleiași convenții, de
rambursarea lunară a unei sume, în cuantum de 50% din indemnizația de șomaj
cuvenită conform legii, pe care tânărul beneficiar ar fi primit-o dacă ar fi
fost disponibilizat la acea dată.
(3) Suma prevăzută la alin. (2) se
acordă angajatorului pe o perioadă de maximum 2 ani, până la împlinirea de
către angajat a vârstei de 25 de ani.
Art. 9 - Finanțarea
cheltuielilor necesare realizării măsurilor de stimulare a angajatorilor,
prevăzute la art. 8, se face din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Art. 10 - În
funcție de suma prevăzută în bugetul asigurărilor pentru șomaj Agenția va
încheia contracte de solidaritate cu tinerii, potrivit următoarelor priorități:
a) tineri proveniți din centrele de
plasament și centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice
specializate și al organismelor private autorizate în domeniul protecției
copiilor;
b) tineri singuri cu copii în întreținere;
c) tineri familiști cu copii în întreținere;
d) tineri familiști fără copii în întreținere;
e) tineri familiști care au executat pedepse privative de libertate;
f) alte categorii de tineri aflați în dificultate.
Art. 11 - Dacă
Agenția a încheiat contracte de solidaritate pentru toate persoanele aflate în
evidența acesteia în ultimele două luni ale anului bugetar, în limita sumelor
disponibile din bugetul asigurărilor pentru șomaj, poate încheia suplimentar
contracte de solidaritate și pentru alte persoane în vârstă de până la 35 de
ani, cu respectarea priorităților prevăzute la art. 10.
Art. 12 - Modelul
contractului de solidaritate prevăzut la art. 6, al convenției prevăzute la
art. 8, precum și modalitățile de finanțare a cheltuielilor prevăzute la art. 8
se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei
legi.
Secţiunea a 2-a
Accesul la o locuință
Art. 13 - (1) În
scopul facilitării accesului la o locuință al persoanelor în vârstă de până la
35 de ani, aflate în imposibilitatea cumpărării unei locuințe numai cu forțe
proprii, la nivelul consiliilor județene și al Consiliului General al
Municipiului București se pot constitui sume din următoarele surse:
a) sume sau cote defalcate din veniturile ce se cuvin bugetului de stat,
stabilite anual prin legea bugetului de stat;
b) o cotă-parte stabilită anual din bugetul propriu al consiliului
județean, respectiv al Consiliului General al Municipiului București;
c) o taxă stabilită anual, prin lege, pentru persoanele fizice
deținătoare de locuințe neînchiriate, altele decât cele de domiciliu;
d) donații, sponsorizări sau alte asemenea surse, acceptate conform
prevederilor legale.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se administrează de consiliul
județean, respectiv de Consiliul General al Municipiului București.
Art. 14 - (1) Din
sumele prevăzute la art. 13 consiliul județean, respectiv Consiliul General al
Municipiului București, va acoperi integral valoarea estimată a avansului ce
urmează să fie plătit pentru dobândirea unei locuințe sau chiria pe o perioadă
de până la 3 ani pentru o locuință închiriată.
(2) Modalitatea de acoperire a avansului, respectiv a chiriei suportate
de consiliul județean, respectiv de Consiliul General al Municipiului
București, va fi stabilită prin normele metodologice de aplicare a prevederilor
prezentei legi.
(3) Valoarea avansului prevăzut la alin.
(1) se stabilește la începutul fiecărui an de către consiliul județean,
respectiv de către Consiliul General al Municipiului București, în funcție de
prevederile actelor normative care reglementează construcția de locuințe, și
poate fi ajustată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum sau, după
caz, a costurilor unei locuințe.
(4) În sensul prezentei legi, prin dobândirea unei locuințe se
înțelege atât construirea unei locuințe noi, cât și cumpărarea unei locuințe de
pe piața liberă, caz în care suma prevăzută la alin. (3) trebuie să reprezinte
cel puțin o treime din valoarea contractului de vânzare-cumpărare.
(5) Persoanele care au beneficiat de avans potrivit prevederilor alin.
(1) și (2) pot beneficia și de celelalte prevederi legale referitoare la
subvenționarea dobânzii în cazul cumpărării unei locuințe.
Art. 15 - Consiliul
județean, respectiv Consiliul General al Municipiului București, va stabili
criteriile de acordare a sumelor prevăzute la art. 13, ținând seama de
următoarele priorități:
a) tineri proveniți din centrele de
plasament și centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice
specializate și al organismelor private autorizate în domeniul protecției
copiilor;
b) familiști în vârstă de până la 35 de ani cu copii în întreținere;
c) familiști în vârstă de până la 35 de ani fără copii în întreținere;
d) alte persoane în vârstă de până la 35 de ani.
Secţiunea a 3-a
Accesul la asistența de sănătate
Art. 16 - Accesul la asistența de sănătate pentru
persoanele care au dreptul la venitul minim garantat se confirmă de către
consiliile locale și se asigură în condițiile stabilite de legislația
privitoare la asigurările sociale de sănătate pentru persoanele care au
calitatea de asigurat, fără plata contribuției pentru asigurările sociale de
sănătate.
Art. 17 - (1)
Personalul medical din unitățile de asistență de sănătate publică este obligat
să asigure pentru persoanele prevăzute la art. 16 asistență medicală de urgență
și curativă, pentru cazurile stabilite în normele metodologice de aplicare a
prevederilor prezentei legi.
(2) Cheltuielile pentru serviciile
prevăzute la alin. (1) se suportă de la bugetul asigurărilor sociale de
sănătate.
(3) Pentru persoanele prevăzute la art. 16
consiliile locale au obligația să asigure condiții pentru accesul acestora la
toate formele de asistență de sănătate, inclusiv prin organizarea unor unități
de asistență socială în care să fie îngrijite până la reinserția lor socială.
Art. 18 - Măsurile
suplimentare și cu specific local privind accesul persoanelor defavorizate la
asistență medicală se stabilesc prin hotărâri ale consiliilor locale.
Secţiunea a 4-a
Accesul la educație
Art. 19 - (1)
Persoanele de vârstă școlară care fac parte din familii care au dreptul la
venitul minim garantat și au 2 sau mai mulți copii și s-au înscris în
învățământul obligatoriu prevăzut de lege beneficiază de bursă de școlarizare.
(2) Nivelul bursei de școlarizare se stabilește anual prin hotărâre a
Guvernului și reprezintă o sumă indexabilă, acordată din bugetul de stat alocat
Ministerului Educației și Cercetării sau bugetelor locale, potrivit legilor
bugetare anuale.
(3) În vederea pregătirii copiilor aflați în situația prevăzută la alin.
(1), în luna august a fiecărui an se acordă acestora, prin reprezentanții lor
legali, 40% din cuantumul anual al bursei de școlarizare. Această sumă este
destinată pentru cumpărarea unor articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și
rechizite școlare.
(4) Diferența de 60% din bursa de școlarizare se acordă în tranșe lunare
sau, după caz, trimestriale, cu condiția frecventării orelor de curs și
obținerii baremurilor de promovare.
(5) În cazul abandonului școlar sumele acordate potrivit prevederilor
alin. (3) și (4), pentru anul școlar în care acesta s-a înregistrat, se
recuperează de la reprezentantul legal al copilului care le-a încasat, în
conformitate cu dispozițiile specifice executării silite a creanțelor bugetare.
Art. 20 - (1)
Ministerul Educației și Cercetării elaborează și aplică programe teritoriale
pentru alfabetizarea adulților.
(2) Participanții la aceste programe pot beneficia de bursă de
alfabetizare, al cărei cuantum va fi stabilit prin hotărâri ale consiliilor
locale, plata acesteia fiind asigurată din bugetele locale.
Art. 21 - (1)
Absolvenții învățământului obligatoriu, care își continuă studiile în unitățile
de învățământ preuniversitar și în instituțiile de învățământ superior, ale căror
familii îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 19 alin. (1), beneficiază
lunar de bursă pentru continuarea studiilor.
(2) Nivelul bursei pentru continuarea studiilor se stabilește anual prin
hotărâre a Guvernului și reprezintă o sumă indexabilă care să acopere cel puțin
contravaloarea cazării, respectiv a mesei în cămine, internate și cantine,
acordată din bugetul de stat alocat Ministerului Educației și Cercetării sau
bugetelor locale, potrivit legilor bugetare anuale.
(3) Acordarea bursei pentru
continuarea studiilor este condiționată de frecventarea orelor de curs și de
obținerea baremurilor de promovare.
Art. 22 - Ministerul
Educației și Cercetării, din sumele alocate din bugetul de stat, va asigura
accesul gratuit în tabere de odihnă sau de instruire pentru beneficiarii
burselor de școlarizare și ai burselor pentru continuarea studiilor, care au
obținut rezultate deosebite în procesul de învățământ.
Cap. III
Măsuri pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale
Art. 23 - Nivelul
venitului net lunar pe o persoană, până la care o persoană este considerată ca
fiind marginalizată, se stabilește anual, prin hotărâre a Guvernului, înaintea
depunerii la Parlament a proiectului legii bugetului de stat.
Art. 24 - În funcție
de nivelul venitului stabilit la art. 23 consiliile locale au obligația să
identifice persoanele și familiile care se găsesc în această situație și să
stabilească măsuri individuale în vederea prevenirii marginalizării sociale a
acestora.
Art. 25 - (1) În
funcție de nivelurile veniturilor stabilite în temeiul prevederilor art. 23
consiliile locale au obligația de a asigura accesul persoanelor și familiilor
marginalizate, identificate potrivit art. 24, la locuință și la serviciile
publice de strictă necesitate, cum sunt: apă, energie electrică, gaze naturale,
termoficare etc.
(2) În scopul materializării intervenției
prevăzute la alin. (1) consiliile locale pot încheia convenții cu furnizorii de
servicii, prin care se angajează să suporte o parte din datoriile pe care le au
persoanele și familiile prevăzute la art. 24.
(3) Sumele necesare menționate în convențiile încheiate cu furnizorii de
servicii potrivit alin. (2) se asigură din bugetul de stat alocat Ministerului
Administrației Publice sau bugetelor locale, potrivit legilor bugetare anuale.
Art. 26 - Consilierea persoanelor cu scopul de a
beneficia de drepturile stabilite de prezenta lege se asigură gratuit de către
instituțiile de stat abilitate și de aparatul de lucru specializat al primăriilor.
Art. 27 - (1)
Guvernul are obligația de a prezenta anual în Parlamentul României Raportul
privind situația persoanelor și familiilor marginalizate, precum și programul
pentru combaterea marginalizării sociale a acestora.
(2) Consiliile locale au obligația de a analiza trimestrial modul în
care au fost aplicate măsurile pentru prevenirea și combaterea marginalizării
sociale, prevăzute în programul acestora.
Cap. IV
Dispoziții tranzitorii și finale
Art. 28 - Acțiunile,
căile de atac și actele procedurale în legătură cu soluționarea litigiilor
având ca obiect drepturi sau obligații prevăzute de prezenta lege sunt scutite
de taxa de timbru.
Art. 29 - În
termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial
al României, Partea I, în structura Ministerului Muncii și Solidarității
Sociale se va înființa un compartiment de specialitate care va supraveghea și
va monitoriza aplicarea măsurilor privind combaterea marginalizării sociale.
Art. 30 - În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale împreună cu ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale care au atribuții în aplicarea măsurilor stabilite prin prezenta lege vor elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. 31 - (1)
Guvernul este autorizat ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentei legi, să instituie măsurile necesare pentru prevenirea
evacuării din locuințe a persoanelor defavorizate care au datorii la
asociațiile de locatari/proprietari.
(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) cuprind și modificarea sau îmbunătățirea
procedurii de vânzare a locuințelor, în scopul eliminării posibilității de
achiziționare a locuințelor la un preț mult mai mic decât cel practicat pe
piața liberă, situație determinată de lipsurile materiale cu care se confruntă
vânzătorul.
Art.
32 - Prezenta lege intră în vigoare la 90 de
zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 33 - Pe data intrării în vigoare a prezentei
legi se abrogă orice alte dispoziții contrare.
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 18 februarie 2002,
cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
p.
PREȘEDINTELE SENATULUI,
PAUL
PĂCURARU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 26
februarie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU