Programe
de formare profesionala pentru beneficiarii de gratuitate
Programe de formare profesională
Agenţia Judeteana pentru
Ocuparea Forţei de Muncă
Mehedinti organizează, gratuit, pentru persoanele aflate īn căutarea
unui loc de muncă şi alte categorii de persoane prevăzute de
Legea 76/2002, cursuri de iniţiere, calificare, recalificare,
perfecţionare şi specializare.
Persoanelor
aflate īn căutarea unui loc de muncă li se oferă astfel
posibilitatea dobāndirii cunoştinţelor teoretice şi practice
specifice unei meserii, care să le mărească şansele
ocupării unui loc de muncă.
Aceste
programe se finanţează din bugetul asigurărilor pentru
şomaj şi se adresează următoarelor categorii de persoane:
1. Persoane īn
căutarea unui loc de muncă, īnregistrate la agenţiile pentru ocuparea
forţei de muncă, aflate īn una din următoarele situaţii:
a) nu au
loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din
activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici
decāt salariul de baza minim brut pe ţară garantat īn
plată, īn vigoare ;
b) nu au
putut ocupa un loc de muncă după absolvirea unei instituţii de
invăţămānt sau după satisfacerea stagiului militar ;
c) au obţinut statutul de refugiat sau altă
formă de protecţie internaţională,
conform legii ;
d) cetăţeni străini sau apatrizi care au fost īncadraţi īn muncă sau
au realizat venituri īn Romānia conform
legii ;
e) nu au putut ocupa un loc de muncă după repatriere sau după eliberare din detenţie.
2. Persoane care desfăşoară activităţi
īn mediul rural şi
nu realizează venituri
lunare sau realizează venituri lunare mai mici decāt salariul de bază minim brut pe ţară garantat īn plată, īn vigoare şi care sunt īnregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.
3. Persoane angajate, la cererea acestora cu acordul
angajatorului, sau la cererea angajatorului, care se află īn următoarele
situaţii :
a) au reluat activitatea ca urmare a īncetării
concediului pentru creşterea copilului pānă la īmplinirea vārstei de 2 ani, respectiv 3 ani īn cazul copilului
cu handicap ;
b) au reluat activitatea după satisfacerea stagiului militar ;
c) au reluat activitatea ca urmare a recuperării
capacităţii de muncă
după pensionare pentru
invaliditate.
4. Persoane care execută o pedeapsă privativă de libertate şi
care mai au de executat cel
mult 9 luni pānă la ultima zi de executare a pedepsei.
5. Absolventi
ai unor institutii de invatamant incadrati in baza conventiei incheiate intre angajator si agentia pentru ocuparea fortei de munca, pe durata celor
3 ani in care angajatorul
este obligat sa le mentina raporturile de munca sau