Anexa nr. 6a

 

 

CONTRACT

privind crearea de noi locuri de muncă, ocuparea şi menţinerea acestora

Nr. ...................../.....................

 

 

    Prezentul contract se încheie în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, ale Normelor metodologice nr. 2.560/6/2004, elaborate de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi de Banca Nationala a României, ale Contractului nr. _____________ /2006, încheiat între Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Banca Comercială Română, şi ale Contractului de credit nr. ............/............, încheiat între angajator şi Banca Comercială Română - Sucursala ......................................... .

    I. Părţile contractului

    Agenţia Judeteana pentru Ocuparea Forţei de Muncă ................../Municipiului Bucureşti, reprezentată prin ....................., având funcţia de ....................., denumită în continuare agenţie,

    şi

    ........................................., cu sediul în localitatea .........................., str. ...................... nr. ........., judeţul (sectorul) ....................., înregistrată la registrul comerţului sub nr. .............. din ....................., cod fiscal/CUI nr. ........ din ........., având un număr de ......... angajaţi, reprezentată legal de ...................... în calitate de ....................... şi de ........................ în calitate de ....................., denumită în continuare angajator.

    II. Obiectul contractului

    1. Crearea unui număr de ...................................... noi locuri de muncă şi angajarea a cel puţin ......... şomeri*), în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    III. Durata contractului

    2. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către părţi şi îşi produce efectele până la îndeplinirea tuturor obligaţiilor prevăzute de către acesta.

    IV. Obligaţiile părţilor

    3. Angajatorul se obligă să creeze un număr de ............ noi locuri de muncă, potrivit graficului de angajare, pe care persoanele să fie încadrate pentru program normal de lucru. Pe cel puţin ………… *) din locurile de muncă nou-create angajatorul se obligă să încadreze şomeri înregistraţi la agenţie.

    4. Angajatorul nu poate reduce numărul de posturi existent la data acordării creditului pe o perioadă de minimum 5 ani.

    5. Angajatorul are obligaţia de a menţine locurile de muncă nou-create pentru o perioadă de minimum 5 ani.

 

_____________

*) Cel puţin 60% din locurile de muncă nou-create.

 

     6. Angajatorul se obligă să menţină raporturile de muncă ale persoanelor încadrate pe locurile de muncă nou-create o perioadă de cel puţin 3 ani de la încadrare.

    7. Dacă, în termen de 3 ani de la ocuparea locurilor de muncă nou-create, unul dintre aceste posturi se vacantează, angajatorul are obligaţia ca în termen de 30 de zile calendaristice de la vacantarea acestora să încadreze alte persoane, în condiţiile art. 88 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    8. Angajatorul se obligă să menţină raporturile de muncă ale persoanelor existente la data acordării creditului o perioadă de cel puţin 3 ani de la data acordării acestuia.

    9. În cazul în care, în termen de 3 ani de la data acordării creditului, unul dintre posturile existente devine vacant, angajatorul este obligat ca, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data la care postul devine vacant, să încadreze alte persoane pe locurile de muncă devenite vacante.

    10. În situaţia în care raporturile de muncă ale unei persoane sunt suspendate pentru concediu fără plată, obligaţia de a menţine persoanele în activitate se întinde pe perioada celor 3 ani, prevăzută la pct. 6 şi 8, la care se adaugă şi perioada de suspendare pentru concediu fără plată.

    11. Angajatorul se obligă să prezinte la agenţie contractele individuale de muncă încheiate cu persoanele nou-încadrate, conform graficului de angajare, vizate de inspectoratul teritorial de muncă, în termen de 20 de zile de la data încheierii lor.

    12. Angajatorul are obligaţia să prezinte lunar  dovada respectării prevederilor pct. 6 şi 8. Dovada se face cu statele de plată ale angajaţilor, vizate de inspectoratul teritorial de muncă, pentru semestrul încheiat, după cum urmează:

........................                                            ........................

........................                                            ........................

........................                                            ........................

    13. Angajatorul are obligaţia de a comunica agenţiei orice modificare, suspendare sau încetare a raporturilor de muncă ale persoanelor încadrate pe locurile de muncă nou-create, respectiv cele existente la data acordării creditului, în termen de 5 zile.

    14. Angajatorul se obligă să permită accesul în incinta unităţii, pentru verificarea respectării obligaţiilor legale, al personalului compartimentului de control măsuri active al agenţiei.

    15. Agenţia are obligaţia de a pune la dispoziţie angajatorului liste cu persoanele înregistrate în evidenţele acesteia ca persoane în căutarea unui loc de muncă, pentru încadrarea acestora în muncă.

    16. Agenţia are obligaţia de a media, la solicitarea angajatorului, persoanele aflate în evidenţa sa.

    17. Agenţia are obligaţia de a acorda, în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, subvenţiile prevăzute de această lege.

    18. Agenţia poate organiza, în condiţiile legii, programe de formare profesională pentru şomerii pe care angajatorul se obligă să-i încadreze în muncă.

    19. Agenţia are obligaţia de a efectua un control la angajatorul care nu a respectat prevederile pct. 12, în termen de 3 zile de la expirarea termenului prevăzut pentru îndeplinirea obligaţiei, cu excepţia situaţiei în care s-a efectuat un control în urmă cu mai puţin de 30 de zile.

 

 

V. Penalităţi

    20. În cazul nerespectării prevederilor pct. 3, angajatorul va suporta o penalitate egală cu mărimea creditului acordat pentru fiecare loc de muncă creat şi neocupat.

    21. În cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute la pct. 5 - 7, angajatorul va suporta o penalitate egală cu mărimea creditului acordat pentru fiecare loc de muncă creat şi neocupat, proporţional cu numărul de luni neocupate.

    22. În cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute la pct. 4, 8 şi 9, angajatorul va suporta o penalitate egală cu o parte din mărimea creditului care s-a acordat, potrivit legii, pentru un număr de locuri de muncă nou-create, egal cu cel al locurilor de muncă desfiinţate sau devenite vacante, proporţională cu ponderea perioadei în care nu s-au respectat aceste obligaţii în totalul perioadei prevăzute pentru menţinerea sau ocuparea locurilor de muncă, la care se adaugă dobânda aferentă.

    23. Penalităţile prevăzute la pct. 20 - 22 se recuperează potrivit prevederilor legale în vigoare.

    VI. Soluţionarea litigiilor

    24. Litigiile dintre părţile semnatare ale prezentului contract se soluţionează pe cale amiabilă, iar în cazul în care acestea nu pot ajunge la un acord, se vor soluţiona de către instanţele judecătoreşti competente.

    VII. Dispoziţii finale

    25. Prezentul contract a fost încheiat în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

 

   A.J.O.F.M./A.M.O.F.M. ............            Angajator,

                                                                                                                                       ....................      

 

               Director executiv,

               ..................